Parlamentarii din subcomisia de Cod civil au decis, miercuri, că părinții pot, „numai în baza unor motive temeinice”, să împiedice corespondența și legăturile personale ale copilului în vârstă de până la 14 ani cu persoane străine. Senatorii și deputații au luat această hotărâre, prin consens, la ultimul articol discutat miercuri (articolul 511). Ei au stabilit că „părinții pot, numai în baza unor motive temeinice, să împiedice corespondența și legăturile personale ale copilului în vârstă de până la 14 ani cu orice persoană”, amendamentul fiind formulat de deputațul PC Bogdan Ciucă și senatorul PDL Iulian Urban. În textul inițial al ministerului nu era menționată vârsta copilului.
Daniel Buda a afirmat despre această modificare a textului că, deși ar putea să pară ușor contrar Constituției, se impune în Codul civil, având în vedere faptul că „părinții sunt responsabili de creșterea și educația copiilor”.
„Am apreciat că se impune o astfel de prevedere în Codul civil și anume de a oferi posibilitatea părinților să cenzureze corespondența copiilor până la vârsta de 14 ani atunci când apreciază că aceasta ar putea prejudicia interesele copilului”, a spus Buda.
Subcomisia pentru dezbaterea Codului civil și-a încheiat ședința de miercuri, parlamentarii urmând să se reunească din nou, joi, la ora 9.30.