Parlamentarii Subcomisiei de Cod civil au discutat, miercuri, despre prestațiile compensatorii în caz de divorț, prevăzute în proiectul de act normativ, exprimându-și intenția de a elimina întregul capitol, decizia fiind amânată însă pentru o ședință la care să participe specialiști din MJ. Parlamentarii au apreciat introducerea prestațiilor compensatorii ca fiind „o măsură exagerată”, în condițiile în care în proiectul de Cod sunt prevăzute și alte modalități de despăgubire după divorț, cum ar fi plata de întreținere sau despăgubirile pentru prejudiicii materiale și morale.
Reprezentanții CSM au declarat, la dezbaterile din subcomisie, că introducerea prestațiilor compensatorii este „descurajantă” pentru cei care doresc să se căsătorească și au afirmat că Ministerul Justiției trebuie să mai lucreze la respectivul articol.
Președintele Subcomisiei de Cod Civil, Daniel Buda, a declarat că „noile condiții sunt draconice” și i-a mustrat pe reprezentanții CSM pentru că nu au trimis amendamente la acest capitol. În replică, reprezentanții CSM au menționat că de abia marți au primit primit observații pe Codul civil de la instanțe, anunând că amendamentele lor vod fi gata, probabil, la începutul săptămânii viitoare. În plus, Daniel Buda a menționat că introducerea acestui nou capitol de prestații compensatorii „ar transforma căsătoria într-o afacere”.
Pe de altă parte, deptatul PNL Gheorghe Gabor a afirmat că aceste noi drepturi la despăgubiri „pot deveni împovorătoare și pot descuraja căsătoria”.
„Dacă acceptăm prestațiile compensatorii înseamnă că îl vom face pe om să se gândească de 100 de ori înainte să se căsătorească, în sesnul că în situația în care va divorța, soțul îl poate lăsa fără bani dacă nu vrea divorțul. Mai există și alte modalități de despăgubire după divorț, să introduci și prestații compensatorii este exagerat”, a spus Gabor.
Concluzia subcomisiei a fost că ar trebui eliminat întregul capitol legat de prestațiile compensatorii, care conține șase articole, în acest sens fiind formulat și un amendament de către Uniunea Barourilor din România. Parlamentarii au decis să amâne subiectul până când la lucrări vor fi prezenți specialiștii din Comisia de redactare a Codurilor, de la Ministerul Justiției. Discuțiile pe acest subiect ar putea fi reluate cel mai probabil, joi, sau în prima ședință de săptămâna viitoare.
Conforn textului art.405 din textul propus de Ministerul Justiției, „în cazul în care divorțul este pronunțat din culpa comună a soților sau fără a se stabili culpa lor, oricare dintre ei poate beneficia de o prestație compensatorie, care să compenseze, în măsura în care este posibil, diferențele importante pe care divorțul le-ar determina în modul de viață al celui care o solicită; de asemenea, prestația compensatorie poate fi cerută de soțul reclamant atunci când divorțul se pronunță din culpa exclusivă a soțului pârât”, iar „soțul care solicită prestația compensatorie nu poate cere de la fostul său soț și pensie de întreținere”, prevăzută la art. 404 .
În plus, potrivit art.406, „prestația compensatorie nu se poate solicita decât odată cu desfacerea căsătoriei”, iar „la stabilirea prestației compensatorii se ține seama atât de resursele soțului care o solicită, cât și de mijloacele celuilalt soț din momentul divorțului, de efectele pe care le are sau le va avea lichidarea regimului matrimonial, precum și de orice alte împrejurări previzibile de natură să le modifice, cum ar fi vârsta și starea de sănătate a soților, contribuția la creșterea copiilor minori pe care a avut-o și urmează să o aibă fiecare soț, pregătirea profesională, posibilitatea de a desfășura o activitate producătoare de venituri și altele asemenea.