Uniunea Studenților din România (USR) se solidarizează cu demersul studenților din Republica Moldova și organizează, astăzi, de la ora 20.00, în Piața Universității, un miting de susținere a acestora. „Suntem alături de ei, îi sprijinim și le admirăm curajul. Tinerii din Moldova nu luptă contra comunismului, ci luptă pentru libertatea lor. Ca întotdeauna tinerii sunt inițiatorii și promotorii schimbărilor. Ei cer o schimbare necesară, o schimbare pentru un viitor mai liber”, susțin studenții USR într-un comunicat de astăti.
În opinia USR, protestul studenților din Republica Moldova aduce aminte de revoluția din ’89, când studenții români au luptat pentru libertate.
„Ei ai luptat pentru ca noi astăzi să putem da acest comunicat de presă, au luptat pentru libertatea de exprimare și democrație. Le mulțumim pe această cale, noi fiind numai niște copii în decembrie 1989”, subliniază USR.
Studenții români speră ca demersul tinerilor din Republica Moldova să aibă un impact pozitiv, să pună stop comunismului și să înceapă clădirea unei democrații autentice.
„Suntem alături de ei, ne solidarizăm cu ei și ne dorim în același timp să aibă tăria și voința de a duce până la capăt demersul lor, astfel încât frații și copiii lor să se poată bucura de democrație”, precizează sursa citată.
Și Seniorii Ligii Studenților au anunțat, astăzi, că se solidarizeaza cu tinerii de la Chișinău care s-au revoltat față de „manipularea și fraudarea alegerilor”.
„Cerem Guvernului de la Chișinău, căruia i-a expirat mandatul, să oprească folosirea forței împotriva manifestanților. Cerem forțelor militare să nu intervină în forță și să nu instige civili contra manifestanților. Îi cerem lui Voronin să-și depună demisia”, se arată într-un comunicat al acestora.
Seniorii Ligii Studenților fac apel la ambasadele din Chișinău și la organizațiile naționale și internaționale pentru apărarea drepturilor omului să intervină pentru protecția manifestanților arestați la Chișinău.
Totodată, aceștia cer autorităților statului român să condamne public utilizarea forței contra manifestanților, „să condamne fraudarea alegerilor față de faptul că până și voturile a circa 200.000 de persoane decedate au fost socotite valabile și să solicite Comisiei Europene trimiterea de observatori internaționali la Chișinău, aflat în vecinătatea frontierei UE”.
„Solicităm Comisiei Europene și Guvernului Român să iasă din pasivitate și să se implice eficient în criza de la Chișinău și din Transnistria, în favoarea intereselor acestei generații de tineri care au ieșit cu curaj în stradă pentru libertate, democrație, stat de drept și bunăstare europeană”, se mai arată în comunicatul citat.
Mii de persoane protestează la Chișinău pentru a cere anularea rezultatelor scrutinului parlamentar, manifestanții revendicând, în urma unor incidente violente, ocuparea sediului Președinției.
Manifestanții au distrus ușa de la intrarea în sediul Administrației Prezidențiale, iar pompierii au utilizat tunuri cu apă pentru dispersarea protestatarilor. Sute de polițiști au intervenit în forță între protestatari și i-au împins de pe scările sediului Președinției și Parlamentului. Dispozitivele de poliție au înconjurat sediul Președinției.
Zeci de persoane au fost rănite în timpul confruntărilor, inclusiv polițiști și civili.
Forțele de ordine au organizat baraje rutiere la toate intrările în Chișinău pentru a opri accesul autocarelor cu protestatari, afirmă lideri ai opoziției moldovene, citați de pagina online a agenției Interfax.
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă, Javier Solana, s-a declarat, marți, preocupat de confruntările din Republica Moldova și a făcut apel la „toate părțile să nu cedeze în fața violenței”, relatează AFP.
MAE susține poziția Uniunii Europene exprimată de Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă și Securitate Comună, Javier Solana, în ceea ce privește situația de la Chișinău și face apel la toate părțile implicate în acțiunile din Republica Moldova să nu cedeze violenței și provocărilor.