Lucrări

Strada Mărăști, închisă, din nou, pentru o zi

– Este a doua intervenție de acest gen din ultimele cinci zile, rețeaua de termoficare la care se lucrează traversând această stradă
Pentru a doua oară în această săptămână, răbdarea șoferilor care vor tranzita zona Catedralei „Nașterea Domnului” din Suceava va fi pusă, din nou, la încercare, de încă o închidere a străzii Mărăști. Primăria Suceava a decis restricționarea traficului între Catedrală și Baia Publică din cauza lucrărilor la rețeaua de termoficare care presupun o nouă traversare a străzii Mărăști. Accesul autovehiculelor și al pietonilor pe această stradă va fi interzis de astăzi, de la ora 7.00, până mâine, la ora 7.00, numai pe porțiunea situată între intersecția de la Catedrală și Baia Publică. Dacă miercuri strada Mărăști a fost traversată de săpături în zona semaforului din intersecția cu strada Mărășești, șanțul devenind acum o denivelare care îngreunează traficul în zonă, se pare că, de această dată, șanțul va fi săpat în altă zonă a străzii, unde se va isca, cu siguranță, altă denivelare.
Traseele pentru transportul public complementar de călători, realizat cu microbuze (maxi-taxi), vor fi deviate și astăzi pe străzile Mărășești – Cireșoaia – Veronica Micle și retur, cu respectarea vechilor stații de îmbarcare/debarcare. Același traseu poate fi utilizat și de șoferii de autovehicule care nu pot evita zona. Circulația autobuzelor Societății de Transport Public Local (TPL) Suceava nu va fi afectată deoarece pe strada Mărășești, inclusă în traseul acestor mijloace de transport în comun, se va circula normal.

Recomandări

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava a îmbrăcat veșmânt nou, iar racla a fost depusă spre închinare în curtea mănăstirii

Cozi la emiterea de abonamente de parcare pentru riverani, în prima zi în care s-a dat startul pentru zonele de pe 6 Noiembrie și Mărășești