Ministrul Administrației și Internelor, Dan Nica, a anunțat, ieri, după reuniunea comitetului interministerial pentru descentralizarea serviciilor publice, că în două săptămâni spitalele vor trece în subordinea autorităților locale.
„Ministerul Sănătății are toate actele normative pregătite și intră în dezbatere publică, iar în două săptămâni spitalele din România vor trece în subordinea autorităților locale, așa cum sunt ele finanțate, fie de Consilii Locale, fie de Consilii Județene”, a spus Nica.
El a precizat că la reuniunea comitetului interministerial pentru descentralizarea serviciilor publice au participat membri ai Guvernului, reprezentanți ai tuturor structurilor asociative din România, reprezentanții Consiliilor Județene, primarii municipiilor reședință de județ, de orașe și comune, reprezentanți ai societății civile.
Nica a precizat că s-au făcut pași importanți pentru ca termenul asumat de 60 de zile pentru descentralizare să fie îndeplinit și s-a constat că sunt ministere care au evoluat mult pe linia descentralizării.
„În domeniul Educației – au participat și reprezentanți ai sindicatelor din Educație și am stabilit că va exista o întâlnire la Ministerul Educației, o reuniune pregătitoare pentru cea pe care o vom avea peste două săptămâni, astfel încât să lămurim și ultimul aspect, care este legat de numirea directorilor de școli”, a spus Nica.
El a precizat că la reuniune s-au stabilit principiile și termenele pentru ca descentralizarea financiară să fie una reală și bazată pe elemente obiective și pe calculul elementelor de cost, ceea ce va face ca fiecare serviciu public de la nivel guvernamental care va fi transferat la nivelul comunităților locale să beneficieze de finanțarea corespunzătoare.
Nica a arătat, totodată, că s-a stabilit și ce se va descentraliza în domeniul culturii, tineretului și sportului și muncii.
„Anunț că marți seară s-au încheiat și discuțiile care au permis adoptarea la nivelul comisiilor de dialog din cadrul structurilor MAI și structurile asociative pentru Legea poliției locale. Vom avea acele elemente care vor fi transferate la fiecare instituție și care vor permite ca partea de ordine și siguranță și circulația rutieră să fie gestionată de către comunitățile locale”, a mai spus Nica.