Spectacole și daruri pentru copiii cu dizabilități, de Moș Nicolae

Echipa Mobilă Fălticeni va organiza joi, 5 decembrie, de la ora 10:00, o acțiune cu tema „Așteptându-l pe Moș Nicolae”, acțiune ce se va desfășura la sediul echipei mobile, din str. Aleea Căminului, nr. 2.
Vor participa atât copii cu dizabilități, cât și copii cu părinți plecați la muncă în străinătate. Ambele categorii de copii fac parte din grupul țintă al echipei mobile, echipă care, împreună cu părinții sau reprezentanții legali ai copiilor, doresc integrarea copiilor cu handicap în colectivitate și creșterea nivelului acceptării lor în societate. Activitatea cu copiii va începe cu un atelier de lucru, la care vor participa și părinții, alături de copii. În partea a doua a acțiunii, se vor organiza jocuri distractive, menite să dezvolte capacitățile de comunicare și relaționare între copii.
Copiii vor primi cadouri din partea sponsorilor: SC Simos Com SRL Fălticeni, SC Pâine la Larisa SRL Fălticeni și SC Botușanu Com SRL Fălticeni.

Recomandări

Fenomenul de „bullying”, în toate formele sale, discutat cu specialiști, părinți și copii, într-o conferință internațională, la Suceava

Ucraineanul care a comis teribilul accident cu cinci morți de la Cumpărătura, trimis în judecată alături de șefii pentru care lucra

Copiii strigă după ajutor! 931 de apeluri la Telefonul Copilului 119, în județul Suceava. Peste 700 au fost apeluri false sau greșite

Rezultatele Campaniei ”Șanse egale pentru toți” cu activități sociale pentru elevii din medii defavorizate realizate de Asociația ”EUROACTIV”

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”