Spania modifică instrucțiunile de restricționare a pieței muncii, familia lucrătorilor mai protejată



Spania a modificat instrucțiunile de restricționare a pieței muncii pentru lucrătorii români, aducând precizări mult mai clare pentru membrii de familie, care au sesizat zeci de abuzuri făcute de autoritățile spaniole din cauza neînțelegerii unor prevederi, informează, joi, MMFPS.
Noile instrucțiuni de restricționare a pieței muncii obligă oficialii spanioli să le respecte dreptul la muncă și membrilor de familie ai lucrătorilor români, până acum fiind primite zeci de sesizări privind abuzuri.
„Măsura îi ajută și pe tinerii care de curând au împlinit 18 ani și vor să se angajeze. Asta înseamnă că, dacă unul dintre părinți este angajat sau șomer, toți ceilalți membri ai familiei trebuie protejați. Mai exact, soțul, soția, copiii sub 21 de ani, dar și cei peste 21 de ani, aflați în întreținerea cetățeanului român cu liber acces pe piața muncii, nu au nevoie de permis de muncă. Acest drept nu se aplică părinților, fraților și nepoților”, se arată în comunicatul remis agenției MEDIAFAX.
Atașatul român de muncă la Madrid, Mihaela Nica Ioanovici, a cerut ca noul regulament să fie imediat transmis către oficiile de muncă din toate cele 19 provincii ale Spaniei.
„Inițial, după decizia din 22 iulie, oficialii spanioli au spus că membrii de familie nu vor fi afectați, însă formularea neclară a instrucțiunilor a lăsat spațiu de abuz. Prin acest demers, Ministerul Muncii insistă să fie respectat un drept fundamental al cetățenilor în Uniunea Europeană. Potrivit legislației europene, membrii de familie menționați trebuie protejați, în cazul în care au trecut trei ani de la integrarea unui stat în Uniunea Europeană”, se mai arată în comunicat.
Românii care se consideră nedreptățiți pot sesiza cazurile la Ambasada României în Spania la adresa mihaela.nica@embajadaderumania.es.
În 18 septembrie, atașatul român de muncă s-a întâlnit cu 1.500 de români, membri ai comunității românești și a reamintit că foarte curând muncitorii vor putea cere lămuriri punctuale prin intermediul call center-ului.
Apelurile muncitorilor români vor fi preluate de către o echipă de la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, iar problemele vor fi semnalate prin atașatul pe probleme de muncă din Spania.
Executivul de la Madrid a decis, în 22 iulie, impunerea de restricțiile pentru muncitorii români în Spania.
În 11 august, Comisia Europeana (CE) a aprobat solicitarea Spaniei de a restricționa accesul lucrătorilor români pe piața forței de muncă până la data de 31 decembrie 2012.
Aceste restricții temporare sunt autorizate de Comisia Europeană în contextul actual al situației economice din Spania. Țara se confruntă cu perturbări grave ale pieței forței de muncă, caracterizate de nivelul cel mai ridicat al șomajului din UE (21 % în iunie 2011, în comparație cu media de 9,4 % în UE și de 9,9 % în zona euro) și cu o redresare economică lentă (o creștere a PIB-ului în primul trimestru al anului 2011 de doar 0,3 % în raport cu trimestrul anterior, față de 0,8 % în UE și zona euro pentru aceeași perioadă).
Mai mult, analiza efectuată de Comisie a stabilit că cetățenii români care trăiesc în Spania sunt puternic afectați de șomaj, 30 % dintre aceștia fiind șomeri. 191 400 de cetățeni români care au lucrat în Spania au fost șomeri în primul trimestru al anului 2011, acesta fiind numărul de șomeri cel mai ridicat după cel al resortisanților spanioli. Cu trei ani mai înainte, acest număr a fost de numai 80.100.
În aceeași perioadă de timp, numărul angajaților români a scăzut cu aproape 24 %. În ciuda unei diminuări a numărului resortisanților români care au venit să lucreze în Spania în ultimii ani, afluxul rămâne la un nivel ridicat, probabil din cauza recesiunii economice. Numărul resortisanților români cu reședința permanentă în Spania a crescut de la 388.000 la 1 ianuarie 2006, la 823.000 la 1 ianuarie 2010.



Recomandări

Asiaticii care lucrează în Suceava nu mai sunt o prezență exotică, iar numărul lor a crescut de aproape șase ori în patru ani

Leonardo Badea (BNR): Despre nevoia de a menține eforturile pentru susținerea dinamicii pozitive a productivității muncii

Leonardo Badea (BNR): Despre nevoia de a menține eforturile pentru susținerea dinamicii pozitive a productivității muncii
Leonardo Badea (BNR): Despre nevoia de a menține eforturile pentru susținerea dinamicii pozitive a productivității muncii