Sorin Ovidiu Vîntu și Ion Ilie Cezar, deferiți justiției pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță



Sorin Ovidiu Vîntu și Ion Ilie Cezar au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, pentru șantajarea managerului Realitatea TV Sebastian Ghiță.
Judecătoria sectorului 1 București se va pronunța asupra vinovăției celor doi.
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus, luni, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților Sorin Ovidiu Vîntu și Ion Ilie Cezar, pentru șantaj.
Potrivit acuzării, în perioada martie – aprilie 2011, inculpații Sorin Ovidiu Vîntu și Ion Ilie Cezar l-au constrâns, prin amenințare, pe Sebastian Ghiță, parte vătămată în dosar, să le remită suma de 150.000 de euro ori să accepte denunțarea unui contract cu scopul obținerii injuste, în folosul lor de beneficii materiale cu consecința prejudicierii părții vătămate.
Concret, constrângerea a fost realizată de către inculpați, prin amenințarea cu uciderea părții vătămate, a familiei sale, respectiv compromiterea imaginii publice. Mijloacele întrebuințate, datorită succesiunii presiunilor exercitate, au fost de natură să creeze temere părții vătămate, astfel încât aceasta a remis suma de 150.000 de euro. Prin intermediul inculpatului Ion Ilie suma de bani urma să ajungă la inculpatul Vîntu în scopul obținerii unor foloase materiale injuste, fiind urmărit de ambii inculpați, care ar fi beneficiat de acest avantaj ilicit.