Sorin Ovidiu Vîntu și Ion Ilie Cezar, acuzați de șantajarea lui Sebastian Ghiță, vor fi arestați preventiv pentru 29 de zile, după ce, vineri, Tribunalul București a admis recursul procurorilor față de decizia de cercetare a lor în libertate.
Decizia Tribunalului București este definitivă.
Astfel, cei doi vor fi încarcerați la Direcția Cercetări Penale.
În 21 aprilie, Sorin Ovidiu Vîntu, alături de Ion Ilie Cezar, a fost reținut, pentru șantaj de procurorii Parchetului instanței supreme, pentru că a pretins lui Sebastian Ghiță 150.000 de euro lunar, acțiunea survenind unei plângeri din 4 aprilie a managerului Realitatea Media. Lui Ghiță i s-au cerut 200.000 de euro, însă managerul Realitatea a spus că dă doar 150.000 de euro.
Banii au fost ceruți pentru ca Ghiță să „să fie lăsat în pace” de Vîntu și să rămână managerul Realitatea, după ce patronul Asesoft a plătit datoriile postului TV și a făcut investiții, suma ridicându-se la zece milioane de euro.
Ca garanție că Ghiță va face ce i se cere, Vîntu l-a trimis pe Ion Ilie Cezar, zis Nelu Legionaru, să fie „umbra” managerului Realitatea TV, a susținut Parchetul, situație confirmată de interceptările realizate de anchetatori.
În momentul în care Ion Ilie a fost prins de anchetatori cu suma de 150.000 de euro, la sediul realitatea TV, acesta a spus că reprezintă rata de leasing pentru un elicopter, însă, potrivit contractului, acveastă rata este de 13.000 de euro, mai spun procurorii.