„Solidaritatea Sanitară”: CNAS trebuie să beneficieze de mai multă autonomie față de Executiv



Casa Națională de Asigurări Sociale de Sănătate (CNAS) trebuie să beneficieze de mai multă autonomie față de Executiv și nu de o accentuare a subordonării, pentru ca asigurații să aibă garanția bunei utilizări a contribuțiilor pe care le plătesc, susține Federația „Solidaritatea Sanitară”.
„După ce a părut un gest de demnitate, menit să indice gravele probleme financiare cu care se confruntă sistemul sanitar, demisia fostului ministru al Sănătății tinde acum să se dovedească o simplă bătălie politică pentru monopolul banilor Casei, în condițiile în care aceasta va trece sub controlul viitorului ministru. Chiar dacă pare paradoxal, riscăm să asistăm la o dublă naționalizare a unor bunuri obștești”, se arată într-un comunicat al federației de joi.
Un astfel de gest ar face inutile toate măsurile de reformă și pseudoreformă luate în timpul fostului ministru, anulând „esența descentralizării”, din pricina căreia au avut de suferit pacienții și salariații sistemului, consideră sindicaliștii.
„Vedem astfel că interesele de grup sunt mai presus decât ale cetățenilor, negocierile politicienilor reducându-se la o bătălie pentru controlul resurselor. Sperăm că nu aceasta este esența Legii sănătății, la care se lucrează în secret în diferitele cercuri ale puterii”, potrivit sursei citate.
Reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” consideră că interesele pentru sănătatea națiunii trebuie separate de alte tipuri de interese, individuale sau sociale.
„Este timpul să terminăm cu statutul Casei ca tampon financiar pentru găurile bugetului, smulgând astfel sistemul sanitar din sărăcia în care este aruncat în mod continuu de guvernanți. Sănătatea nu mai poate fi obiectul negocierilor dintre diferitele partide politice, veșnic sacrificată în interesul personal al politicienilor”, susțin sindicaliștii.
Aceștia solicită ca banii CNAS să nu mai fie folosiți atât pentru a acoperi măsuri sociale, pe care statul le aruncă în spinarea asiguraților acestui fond, cât și pentru a servi diferitelor tipuri de interese financiare.
Federația „Solidaritatea Sanitară” apreciază că este oportună trecerea CNAS în subordinea Parlamentului și asigurarea conducerii ei de către un Consiliu de administrație cu o componență tripartită, care să asigure corecta reprezentare a asiguraților.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate trece în coordonarea Ministerului Sănătății, dar rămâne ordonator de credite, ceea ce reprezintă o revenire parțială a instituției la statutul dinainte de 2006, când ministrul era cel care făcea politica sanitară, dar gestiona și banii din sistem.
În urmă cu un an, ministrul Sănătății Cseke Attila declara că va propune Guvernului trecerea Casa Națională de Asigurări de Sănătate în subordonea sau coordonarea Ministerului Sănătății, instituție care răspunde pentru politica de sănătate.
Pe de altă parte, președintele CNAS, Lucian Duță, a dorit ca instituția pe care o conduce să fie în coordonarea Parlamentului, ceea ce ar fi reprezentat, în opinia sa, revenirea la normalitate, adică la statutul de independent pe care CNAS l-a avut la înființare, în 1999 și care s-a pierdut câțiva ani mai târziu.
În prezent, conform acutalului statut, Casa Națională de Asigurări de Sănătate este o „instituție publică autonomă, de interes național, cu personalitate juridică”. Ea „administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, în vederea aplicării politicilor și programelor Guvernului în domeniul sanitar”.