Rechizitoriu

Șofer trimis în judecată pentru că a omorât doi oameni și a rănit alți șapte

Dumitru Grămadă, șoferul de pe autocisternă, trimis în judecată
Dumitru Grămadă, șoferul de pe autocisternă, trimis în judecată

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava l-au trimis ieri în judecată pe șoferul autocisternei care, în luna august a anului trecut, a izbit un microbuz plin cu pasageri, aproape de intrarea în Stroiești dinspre Gura Humorului, accidentul soldându-se cu doi morți și șapte răniți.
Dumitru Grămadă, în vârstă de 42 de ani, din comuna Sulița, județul Botoșani, a fost găsit vinovat de producerea accidentului, anchetatorii considerând că nu a adaptat viteza autocisternei pe care o conducea la condițiile de drum.
În urma expertizei, s-a stabilit că autocisterna rula cu 57 de kilometri la oră, deși regimul de viteză pe sectorul de drum pe care a avut loc accidentul era de maxim 50 de kilometri la oră.
Într-o curbă la dreapta, autocisterna a izbit microbuzul plin cu pasageri, care făcea curse regulate între Ciprian Porumbescu și Suceava.
Impactul a fost deosebit de violent, un tânăr de 19 ani decedând pe loc. Ulterior, în Spitalul Județean Suceava a decedat și șoferul microbuzului. Alți șapte pasageri din microbuz au suferit leziuni, cei răniți mai grav având nevoie de 150-160 de zile de îngrijiri medicale.
Dumitru Grămadă a fost dat pe mâna judecătorilor pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Microbuzul s-a transformat într-un morman de fiare contorsionate
Microbuzul s-a transformat într-un morman de fiare contorsionate
Dumitru Grămadă, șoferul de pe autocisternă, trimis în judecată
Dumitru Grămadă, șoferul de pe autocisternă, trimis în judecată

Recomandări

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești și apoi a fugit de la locul faptei mai stă 30 de zile în spatele gratiilor

Mandat confirmat încă 30 de zile pentru șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești
Mandat confirmat încă 30 de zile pentru șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești