Sindicatele minerilor din Valea Jiului amenință cu acțiuni de protest întrucât Guvernul nu și-a asumat acordarea ajutorului de stat pentru sectorul minier și astfel nu au fost plătite salariile compensatorii pentru cei 900 de angajați disponibilizați, iar CNH riscă să nu mai poată plăti lefurile.
Potrivit reprezentanților Centralei Miniere Meridian din Valea Jiului, care este formată din mai multe sindicate, lipsa unor decizii ale Guvernului pentru sectorul minier din Valea Jiului a provocat mai multe nemulțumiri care vor culmina cu mișcări de stradă.
Sindicaliștii spun că Ministerul Economiei nu a respectat protocoalele semnate cu structurile sindicale din Valea Jiului și din această cauză acțiunile de protest ale minerilor sunt iminente.
„Le solicităm (celor din Guvern – n.r.) să își asume ajutorul de stat acordat pentru facilitarea închiderilor de mine neperformante, odată în plus că bugetul CNH cuprinde aceste sume. Avem 900 de persoane disponibilizate care așteaptă plățile compensatorii (…) Dacă Guvernul nu va înțelege să își asume protocoalele semnate, pot avea loc mișcări sociale care nu pot fi controlate”, a declarat, joi, președintele Centralei Miniere Meridian din Valea Jiului, Petre Nica.
Nica a avertizat că există riscul ca CNH Petroșani să intre în imposibilitate de plată a angajaților activi și să apară o stare de „insecuritate a zăcământului de huilă, a locurilor de muncă și implicit a angajaților din subteran”, fiindcă lipsa banilor duce la imposibilitatea achiziționării echipamentelor de bază.
Totodată, Nica a afirmat că există alți 16.000 de pensionari minieri care nu pot primi gratuitățile prevăzute de contractul colectiv de muncă.
Centrala Minieră Meridian, organizația sindicală semnatară a contractului colectiv de muncă a minerilor din Valea Jiului, a trimis, ieri, scrisori de informare în acest sens către primul-ministru Emil Boc, ministrul Economiei, Ion Ariton, și prefectul județului Hunedoara, Attila Dezsi.
Centrala Minieră Meridian reprezintă aproximativ 6.000 de salariați ai CNH Petroșani din cei peste 8.000 de angajați existenți.
Ministrul Economiei, Ion Ariton, s-a întâlnit, la mijlocul lunii septembrie, cu vicepreședintele Comisiei Europene Joaquin Almunia, care deține și portofoliul de comisar pentru concurență, și l-a rugat să grăbească procedurile tehnice pentru aprobarea acordării ajutorului de stat pentru Compania Națională a Huilei (CNH).