Sindicaliștii din administrație susțin proiectul legii salarizării unitare



Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) a anunțat că susține proiectul legii salarizării unitare, considerând că acesta elimină discrepanțele între categoriile de bugetari, potrivit Ministerului Muncii. „Reprezentanții FNSA sunt de acord cu adoptarea acestei legi, cu atât mai mult cu cât, în ultimii nouă ani, am solicitat în mod insistent elaborarea unui act normativ care să elimine discrepanțele între diversele categorii de bugetari și care să asigure o salarizare echitabilă a tuturor salariaților din acest sistem”, a declarat Valer Suciu, președintele FNSA, citat în comunicatul de presă al Ministerului Muncii.
FNSA este afiliată la „Cartel Alfa” și are peste 46.000 de membri.
Pe de altă parte, multe organizații sindicale amenință că vor bloca negocierile pe tema legii unice de salarizare a bugetarilor și că nu vor mai participa la întâlnirile stabilite dacă reprezentanții Guvernului nu vor prezenta propunerile tuturor ministerelor privind acest act normativ.
Președintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, luni, că sindicatele vor bloca aceste negocieri dacă Ministerul Muncii nu va veni la următoarea întâlnire cu toate documentele de la Ministerul Justiției, Ministerul de Interne, Ministerul de Externe și Ministerul Apărării Naționale privind propunerile legii de salarizare unică.
Următoarea întâlnire cu partenerii sociali pe marginea legii unice de salarizare în sistemul bugetar este stabilită pentru miercuri, la ora 12.00.
Reprezentanții sindicatelor care au participat la întâlnirea de vineri, de la Ministerul Muncii au susținut că discuțiile privind elaborarea legii unice de salarizare nu au evoluat din cauza unor ministere care „tratează cu indiferență” această problemă. Vicepreședintele „Sed Lex”, Răzvan Bordeianu, a precizat că Ministerul Justiției, Ministerul Administrației și Internelor, dar și Ministerul Apărării Naționale încă nu au prezentat nomenclatoarele funcțiilor, motiv pentru care nu se poate face reașezarea funcțiilor.
Cu toate acestea, scretarul de stat din Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, a considerat că s-au făcut pași importanți, precizând că ministerele care nu și-au exprimat până acum punctul de vedere au participat la discuție și și-au luat angajamentul că vor face acest lucru până la finalizarea etapei de consultare cu partenerii sociali.
Bogdan Hossu a declarat, vineri, că dacă Guvernul vrea să respecte termenul limită la care s-a angajat la negocierile cu FMI privind legea salarizării unice, singura formă ca această lege să iasă din Parlament în timp util este asumarea răspunderii Guvernului.
Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internațional să finalizeze legea salarizării unice până la 1 octombrie.
Hossu a precizat însă, vineri, că acest lucru se poate face doar pe baza unei consensualități minimale cu partenerii sociali, întrucât, dacă diferențele de opinie ar fi foarte mari, s-ar ajunge la conflict, deci la proteste.
Legea de salarizare unitară în sectorul bugetar va fi finalizată și aplicată în pofida presiunilor deja exercitate de către sistemul bugetarilor privilegiați, a declarat, joi, premierul Emil Boc.
Guvernul nu exclude posibilitatea de a-și asuma răspunderea politică în fața Parlamentului pentru legea privind salarizarea unitară în sistemul bugetar, a anunțat premierul Emil Boc El a arătat că procedura asumării răspunderii va reduce din timpul aferent aplicării legii, dar că decizia în acest sens trebuie luată la nivelul Coaliției.
Guvernul a aprobat, miercuri, principiile generale ale legii privind salarizarea unitară în sistemul bugetar, hotărând ca proiectul de lege să fie finalizat până la sfârșitul lunii iunie și să fie aplicat într-un interval de trei ani.