Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus, la finele săptămânii trecute, trimiterea în judecată a silvicultorului implicat în scandalul monstru în trafic petrecut pe 19 noiembrie, în municipiul Suceava, încheiat cu lovirea unui polițist de către inculpat. Gheorghe Anton, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Suceava, șef de district în cadrul Ocolului Silvic Pătrăuți, a fost trimis în judecată la trei săptămâni de la comiterea faptelor, dosarul fiind finalizat de procurori într-un timp foarte scurt. Dosarul a fost instrumentat cu prioritate în condițiile în care Gheorghe Anton a fost arestat preventiv imediat după comiterea faptelor de care este acuzat și a rămas după gratii.
Gheorghe Anton conducea în seara zilei de 19 noiembrie un autoturism VW, iar un prim incident l-a avut pe strada Mihai Viteazul. El a acroșat un autoturism Chevrolet, însă nu a oprit, șoferul mașinii lovite plecând în urmărirea sa. Ulterior avea să se stabilească faptul că, în cursa de fugar la volanul mașinii, bărbatul a mai acroșat cu autoturismul alte două mașini.
Din ancheta poliției a rezultat că șoferul băut și-a continuat drumul pe artera principală a Sucevei, bulevardul 1 Mai, ajungând până în cartierul Obcini, pe strada Stațiunii, unde s-a oprit. Un echipaj de poliție, format dintr-un agent de la Biroul Rutier Suceava și un polițist local, ajuns în zonă, l-a identificat pe șofer, care abia putea articula cuvintele, fiind în evidentă stare de ebrietate.
Silvicultorul este acuzat că a refuzat să se legitimeze și a încercat să plece, moment în care polițiștii au fost nevoiți să intervină în vederea imobilizării acestuia. Inițial, el a încercat să îl muște de ureche pe un polițist, după care l-a lovit cu capul în figură.
Polițistul local Doru Ionel Cocîrlă este cel care a fost victima infracțiunii de ultraj.
Inculpatul avea o concentrație de 0,93 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, însă ulterior a refuzat recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Gheorghe Anton va fi judecat pentru infracțiunile de „ultraj” și „refuzul de recoltare a probelor biologice de sânge”, infracțiune pedepsită mai aspru decât consumul de alcool în sine.
Ieri, Tribunalul Suceava a respins definitiv contestația lui Gheorghe Anton față de măsura de arestare preventivă.






