Anchetă criminaliști

Și-a omorât consăteanul după ce a fost mușcat de acesta și acuzat că i-a furat banii

Siminel Panțîru a fost arestat preventiv
Siminel Panțîru a fost arestat preventiv

La aproape un an de la uciderea unui tânăr din comuna Berchișești, procurorii criminaliști au cerut ieri arestarea preventivă a suspectului principal în acest caz, un consătean de-al victimei.
Siminel Panțîru, în vârstă de 39 de ani, a fost dus ieri după-amiază cu cătușe la mâini în fața judecătorilor Tribunalului Suceava, care au decis arestarea preventivă a acestuia, în baza probelor strânse de anchetatori.
Bărbatul este acuzat că în luna mai a anului trecut l-a omorât pe Petru Remus Stan, în vârstă de 27 de ani, crima petrecându-se chiar în casa acestuia din urmă.
Ancheta s-a desfășurat cu greutate în acest caz, întrucât medicii legiști au concluzionat inițial că victima a murit ca urmare a consumului exagerat de băuturi alcoolice.
Ulterior, însă, verdictul legiștilor s-a schimbat, stabilindu-se, în urma probelor de laborator, că moartea tânărului de 27 de ani a fost una violentă și a survenit ca urmare a sugrumării ori a obturării orificiilor nazale.
Siminel Panțîru a susținut atât în fața procurorilor, cât și a judecătorilor, că e nevinovat, că nu el l-a omorât pe Petru Remus Stan.
Cert e că în noaptea în care s-a petrecut crima, acasă la victimă s-au adunat mai mulți indivizi care au consumat împreună băuturi alcoolice. Rând pe rând, tovarășii de pahar au plecat la casele lor. Au mai rămas trei, victima, suspectul arestat ieri și încă un tânăr, Adi Ferar.
La un moment, aflat în stare de ebrietate, Petru Remus Stan a început să-l acuze pe Siminel Panțîru că i-ar fi furat o sumă de bani din casă. Acesta din urmă și-a dat haina jos să-i arate că nu are ascuns nimic, moment în care victima l-a mușcat de mână și de coapsă.
Suspectul susține că doar l-a împins pe tânărul de 27 de ani, pentru a-l îndepărta de el, după care a plecat din casă.
Celălalt tânăr, Adi Ferar, a declarat că era afară când a avut loc agresiunea dintre cei doi.
„Mi s-a făcut rău și am ieșit să vomit. Apoi a venit celălalt (n.r. – Panțîru) și am plecat. Nu știu nimic de crimă”, susținea la audieri tânărul.
Petru Remus Stan a fost găsit fără suflare de către o vecină. „Era cu lovituri la gură, avea dinții fărmați, cu toporul sub cap, iar cuțitul era în toc la geam. Au fost mai mulți la băut și l-au omorât”, povestea un martor.
Dus la detectorul de minciuni, suspectul principal, Siminel Panțîru, a ieșit nesincer la întrebările relevante ale cauzei.

Recomandări

Șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești și apoi a fugit de la locul faptei mai stă 30 de zile în spatele gratiilor

Mandat confirmat încă 30 de zile pentru șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești
Mandat confirmat încă 30 de zile pentru șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani
Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Pușcărie cu executare pentru un sucevean care a incendiat de două ori casa unei femei și a omorât un câine

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire