Sfântul Mare Mucenic Artemie

Sfântul Mare Mucenic Artemie. Foto: doxologia.ro

Sfântul Mare Mucenic Artemie, prăznuit de Biserica Ortodoxă la 20 octombrie, a fost comandant în oastea Sfântului Constantin și martor la toate marile înfăptuiri ale acestuia. Sfântul Artemie a văzut pe cer semnul Crucii, a participat la lupta de la Podul Vulturului (312) împotriva lui Maxențiu și a însoțit-o pe Sfânta Elena în pelerinajul acesteia în Țara Sfântă, fiind de față la aflarea Lemnului Sfintei Cruci. După moartea Sfântului Constantin (337), la porunca împăratului Constanțiu, în anul 356 d.Hr., Sfântul Artemie a aflat și a adus la Constantinopol moaștele Sfinților Apostoli Andrei, Luca și Timotei. Numit în 360 guvernator al Egiptului, s-a străduit să dezrădăcineze idolatria, mai ales din templul lui Serapis. Când împăratul Iulian Apostatul a dezlănțuit prigonirea creștinilor din Antiohia, sfântul l-a mustrat pe acesta că s-a lepădat de Hristos. Drept urmare a fost torturat pentru îndrăzneala sa. În cele din urmă, guvernatorul Artemie a primit moarte mucenicească prin tăierea capului, în anul 362. Sfintele sale moaște au fost cinstite pentru darul minunat al tămăduirii bolilor, îndeosebi a diferitelor forme de hernie și varice. Astăzi, fragmente din moaștele sale se află la Mănăstirea Kostamonitou din Sfântul Munte Athos, dar și în România, la Mănăstirea Căldărușani.
(Sursa: Ziarul Lumina)

Recomandări

Dezbatere dedicată părinților și profesorilor, organizată la Parohia „Sfinții Mari Mucenici Mercurie și Ecaterina” din Rădășeni

Calea Sfinților– Procesiune cu Moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie în Municipiul Fălticeni

„Plasa prieteniei” se țese la Parohia Sfântul Ilie din Fălticeni: Școală de Vară pentru copii, cu jocuri, ateliere și bucurie în curtea bisericii

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți