Sfântul Cuvios Timotei

Sfântul Cuvios Timotei
Sfântul Cuvios Timotei

Sfântul Cuvios Timotei (†795) a luat de mic asupra sa nevoința călugărească și a fost ucenic al fericitului Teoctist, starețul mănăstirii din pustiul Simvoli, de lângă muntele Olimpului. Sfântul Timotei trăia prin munți și pustietăți și se nevoia în post și rugăciune, dobândind de la Dumnezeu darul facerii de minuni, pe mulți tămăduindu-i de diferite boli trupești și sufletești. Din tinerețe a pus așezământ ochilor săi să nu privească niciodată la față femeiască. Și așa viețuind, la adânci bătrâneți ajungând, s-a mutat în pace la Domnul. Tot astăzi pomenim și pe Sfântul Ierarh Eustatie, Arhiepiscopul Antiohiei (†325). Acesta a participat la lucrările întâiului Sinod Ecumenic de la Niceea, unde a combătut cu mult curaj erezia lui Arie. Fericitul Ieronim și Sfântul Ioan Gură de Aur spun că Sfântul Eustatie a fost surghiunit pe nedrept în Tracia și apoi în Iliria. A murit în cetatea Filipi din Macedonia, de unde trupul său a fost adus în Antiohia, pe când împărățea Zenon (476-491). Este socotit unul din stâlpii cei mai de seamă ai Bisericii.
(Ziarul Lumina)

Recomandări

Mii de credincioși ortodocși au participat, la Mănăstirea Putna, la comemorarea a 522 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Gheorghe Șoldan, alături de mii de credincioși la sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare de la Putna: „Avem datoria să-i ducem mai departe moștenirea uriașă”

„Roata de Foc”, expoziție dedicată figurii emblematice a Sfântului Ilie, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava

Credincioșii au stat la cozi imense pentru a se închina la racla cu Moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

„Ni l-am făcut pe Sfântul Ioan cel Nou prieten și apropiat al sufletului nostru” – atelier catehetic în curtea Catedralei Arhiepiscopale din Suceava