Calendarul zilei

Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului

Sf. Ierarh Calinic de la Cernica
Sf. Ierarh Calinic de la Cernica

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, pomenit în calendarul creștin ortodox la 11 aprilie, s-a născut la București, la 7 octombrie 1787, într-o familie de credincioși, fiind cel mai mic dintre frații săi. În jurul vârstei de 20 de ani, s-a călugărit la Mănăstirea Cernica, sub numele de Calinic. Îndrumat de duhovnicul său, Pimen, a început o perioadă de aspre nevoințe, cu post, rugăciuni, lecturi din Sfânta Scriptură și din operele Sfinților Părinți. Era un mare postitor, hrănindu-se cu legume și pâine o dată pe zi. De la slujbele bisericii nu lipsea niciodată, vorbea puțin cu oamenii și neîncetat cu Dumnezeu, prin rugăciunea inimii, și avea darul lacrimilor, spune părintele Cleopa în vol. „Predici la Praznice împărătești și la sfinții de peste an”, 1996. Dobândind astfel o viață curată, a fost hirotonit preot și duhovnic al mănăstirii. După aceasta, a plecat pentru un an în Muntele Athos. La întoarcerea de la Athos, după moartea starețului Dorotei, obștea l-a ales, la 14 decembrie 1818, la conducerea mănăstirii, deși avea numai 31 de ani. Din acel moment, a condus mănăstirea 32 de ani, timp în care s-a străduit neîncetat să îmbunătățească viața duhovnicească, astfel încât, după mai mulți ani, numărul călugărilor ajunsese la 350. În 1850 a fost hirotonit arhiereu în scaunul episcopal de la Râmnicu Vâlcea. După 18 ani de păstorire în eparhia Râmnicului, Sfântul Calinic s-a retras, în 1867, la Cernica, simțindu-și sfârșitul aproape. După un an, în 11 aprilie 1868, s-a mutat la cele veșnice, fiind îngropat în tinda bisericii „Sfântul Gheorghe”, ctitoria sa. Considerat un adevărat sfânt atât de cei ce l-au cunoscut, cât și de urmași, Ierarhul Calinic a fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în 1955.
(Sursa: Agerpres)

Recomandări

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Vizită de suflet la Parohia Berchișești: 60 de pelerini de la București, însoțiți de pr. Vasile Ioana, în mijlocul comunității noastre

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei