Șerban Huidu, pus oficial sub acuzare pentru uciderea din culpă a trei persoane

Parchetul Judecătoriei Brașov a început, marți, urmărirea penală față de realizatorul Șerban Huidu, pentru uciderea din culpă a trei persoane.
„În continuarea cercetărilor efectuate în cauza privind accidentul de circulație petrecut pe raza localității Timișul de Sus, județul Brașov, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătorie Brașov au dispus, la data de 18.10.2011, începerea urmăririi penale față de Șerban Sebastian Huidu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă (trei victime)”, informează Biroul de presă al Ministerului Public.
Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale, spune sursa citată, a rezultat că, la data de 16 octombrie 2011, în timp ce se deplasa pe DN 1, în dreptul kilometrului 149 din direcția Predeal spre Brașov, aflat la volanul unui autoturism, învinuitul, în urma neadaptării vitezei la condițiile de drum (carosabil ud), a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o Dacia Logan ce venea din sens opus. În urma impactului a rezultat decesul ocupanților autoturismului Logan.
În dosar au fost formulate concluziile medico-legale privitoare la decesul celor trei victime, stabilindu-se că moartea a fost violentă, fiind cauzată de hemoragii interne și externe, consecutive, în principal, din cauza rupturilor de organe interne.
„De asemenea, la dosar au fost depuse și rapoartele de expertiză medico-legală întocmite pentru celelalte persoane implicate în accident, stabilindu-se că cei doi minori au suferit leziuni ce necesită pentru vindecare sub zece zile de îngrijiri medicale (fapt ce nu atrage răspunderea penală), iar celelalte două pasagere ale autoturismului au avut leziuni ce necesită pentru vindecare sub 60 de zile de îngrijiri medicale, precizând că nu formulează plângere prealabilă”, arată sursa citată.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii răspunderii judiciare.
Prima TV: Șerban Huidu s-a retras la țară, împreună cu un psiholog
Șerban Huidu, implicat, duminică, într-un accident rutier în care și-au pierdut viața trei persoane, s-a retras la țară, împreună cu un psiholog, potrivit ediției de marți seară a jurnalului de știri „Focus” de la Prima TV.
După ce, luni seară, Prima TV a transmis un mesaj trimis de Șerban Huidu, în care realizatorul TV spunea că regretă enorm cele întâmplate și că va ajuta cât poate familiile victimelor, în ediția de marți seară a jurnalului de știri „Focus”, postul de televiziune a transmis telespectatorilor că Șerban Huidu s-a retras la țară, împreună cu un psiholog.
„Regret enorm! Dacă aș putea da timpul înapoi… Am contactat familiile lor. Le vom ajuta cât putem. Din păcate, nu pot aduce înapoi ce au pierdut…”, spunea Șerban Huidu în mesajul său.
Totodată, potrivit Prima TV, familia Balogh a fost contactată de familia lui Șerban Huidu și vorbesc zilnic la telefon. Lungu Ștefan Balogh, în vârstă de 65 de ani, a decedat în accidentul de duminică.
„Nu vă faceți griji, sunt un om normal la cap. A fost destinul, de rest, cred că mă descurc”, a transmis marți familiei Huidu și vărul lui Ștefan Lungu Balogh, șoferul decedat în accident, a mai spus Prima TV.
După ce a fost contactat de familia lui Șerban Huidu, luni seară, la morga spitalului județean Brașov a ajuns și vărul Magdei Drăghici, femeia care a decedat în accidentul de duminică. „Nu consider nici că este o personalitate, nici că trebuie să i se facă dreptate, nici că trebuie luat în brațe de poliție”, a spus vărul Magdei Drăghici, citat de Prima TV, precizând că Șerban Huidu și toți cei care fac ca el ar trebui să primească „cele mai mari pedepse”.
Parchetul Judecătoriei Brașov a început, marți, urmărirea penală față de realizatorul Șerban Huidu, pentru uciderea din culpă a trei persoane.
„În continuarea cercetărilor efectuate în cauza privind accidentul de circulație petrecut pe raza localității Timișul de Sus, județul Brașov, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătorie Brașov au dispus, la data de 18.10.2011, începerea urmăririi penale față de Șerban Sebastian Huidu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă (trei victime)”, a informat Biroul de presă al Ministerului Public.