Comunicat de presă

Seminar pe tema „Managementul deșeurilor și salubrizarea localităților”

Adrian Bădăluță, președinte Patronat Teritorial Centrul de Dezvoltare Nord-Est
Adrian Bădăluță, președinte Patronat Teritorial Centrul de Dezvoltare Nord-Est

La inițiativa Patronatului Teritorial „Centrul de Dezvoltare Nord-Est”, în localitatea Ilișesti, jud. Suceava, în perioada 17-19 octombrie 2013, a avut loc seminarul cu tema : „Managementul deșeurilor și salubrizarea localităților”. Au participat reprezentanții primăriilor din Bălăceana, Berchișești, Capu Câmpului, Ciprian Porumbescu, Stroiești și Șcheia. Motivația organizatorilor pentru a realiza o nouă acțiune care să vina în sprijinul autorităților locale, cât și a firmelor autohtone a reprezentat-o “ hățișul legislativ la care trebuie să se adapteze administrațiile publice, schimbările dese ale actelor normative, normele de aplicare complicate, presiunea din partea instituțiilor statului cu atribuții de control”.
În cadrul seminarului au fost abordate subiecte precum serviciile publice în general, în special serviciul public de salubrizare al localităților. Au fost prezentate și dezbătute și alte informații utile participanților: Legea serviciului public de salubrizare al localităților, Gestiunea serviciului public de salubrizare, Succesiunea actelor administrative la delegarea serviciului de salubrizare. La întrebările participanților a răspuns Lector ing. Mircea Matei, fost președinte ANRSC, cel care aprezentat și Noutăți legislative privind Modificarea Legii 101/2006 de salubrizare a localităților.
Patronatului Teritorial „Centrul de Dezvoltare Nord-Est” este o organizație neguvernamentală, apolitică, nonprofit, având ca scopuri: promovarea și apărarea intereselor agenților economici și organizațiilor patronale în raportul acestora cu autoritățile publice locale și în relațiile cu alte organe și organisme din țară și din străinătate; impulsionarea procesului de dezvoltare a IMM-urilor în toate domeniile de activitate, promovarea cooperării și colaborării cu structuri profesionale și patronale similare din țară și străinătate. De asemenea,își propune să se implice activ în participarea la programe finanțate de la bugetul de stat, cât și accesarea de fonduri europene.Centrul de Dezvoltare Nord-Est sprijină membrii săi pe mai multe planuri, respectiv crearea unui sistem de facilități în ce privește organizarea de programe de pregătire si perfecționare profesională, dezvoltarea serviciilor comunitare de utilități publice, oferirea de programe de consultanță și asistență în afaceri, organizarea de evenimente de gen (târguri, expoziții, conferințe naționale și internaționale).

Seminar pe tema „Managementul deșeurilor și salubrizarea localităților”
Seminar pe tema „Managementul deșeurilor și salubrizarea localităților”
Adrian Bădăluță, președinte Patronat Teritorial Centrul de Dezvoltare Nord-Est
Adrian Bădăluță, președinte Patronat Teritorial Centrul de Dezvoltare Nord-Est

Recomandări

Ferma de la Udești: Cămile, zebre, alpaca și peste 70 de căprioare, aproape de Suceava. Povestea locului care atrage mii de vizitatori

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

Milișăuți and Petrivtsi for Modern Administration/Milișăuți și Pătrăuți pentru o administrație modernă

În Rădăuți se va construi un Centru de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor, printr-o investiție de 6,9 milioane de lei