Concurs

Șef nou la Poliția Câmpulung

Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc are, de miercuri, un nou șef, în persoana inspectorului principal Dan Zoltan Apopei. Acesta a câștigat concursul desfășurat pentru ocuparea acestei funcții, la care au râvnit și alți doi ofițeri, comisarul Ion Bogea, șeful poliției orașului Broșteni, respectiv subcomisarul Damian Nichitoaie, ofițer judiciarist în cadrul poliției Gura Humorului. Inspectorul principal Apopei, care lucrează de ani buni în cadrul Serviciului Poliției Transporturi Feroviare, l-a înlocuit la comanda poliției câmpulungene pe comisarul șef Vasile Vargan, ieșit la pensie. Dan Zoltan Apopei, în vârstă de 43 de ani, este absolventul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, a urmat cursuri de specializare în domeniul investigațiilor criminale și lucrează în poliție de aproape 20 de ani. De-a lungul activității sale polițienești a primit numai calificative de „foarte bine”.

Recomandări

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Sute de amenzi, 19 permise ridicate și un șofer reținut în arest, după o nouă razie de amploare a polițiștilor

O nouă razie a poliției în căutare de elevi chiulangii, dar și cu acțiuni de prevenire și de impact pentru cei mici, cu câinii de serviciu

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții