Seceta și înghețul au calamitat peste un milion de hectare cultivate cu cereale în toamnă și primăvară, din suprafața totală de șapte milioane de hectare, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu. „Din ceea ce s-a centralizat la minister până în dimineața aceasta, avem afectate un 1-1,054 milioane hectare, unele în proporție de peste 50%, iar altele sub acest procent. Vom lua legătura cu Institutul Național de Meteorologie. Ei sunt cei care pot emite documentația, ca să putem declara stare de calamitate. Oricum, vom avea calamitate, pentru că iunie se anunță cea mai secetoasă lună”, a spus Sârbu.
El a arătat că fermierii ale căror terenuri sunt afectate ar putea să primească despăgubiri din fondul special de intervenții al guvernului.
„Compensăm pierderile prin irigarea unei suprafețe de 500.000 de hectare, cât am putut reabilita până în acest moment, de la 60.000 cât erau reabilitate în iarnă”, a spus Sârbu.
Ministrul a adăugat că instituția pe care o conduce are în vedere un program de reabilitare a suprafețelor agricole, care însumează 1,5 milioane de hectare, pe o perioadă de patru ani.
„Încercăm să facem cât mai mult, dar oricum și cele 1,5 milioane hectare nu vor fi de ajuns. Trebuie să intervenim cu împăduriri, dar trebuie să se reorienteze și fermierii și să înceapă forarea puțurilor, pentru că e mult mai ieftin și mai la îndemâna lor”, a spus Sârbu.
Potrivit ministrului, înainte de anul 1990, România avea o suprafață irigată de trei milioane de hectare, iar sistemul actual de irigații este depășit din punct de vedere tehnologic, conținând pompe rusești din anii ’60-’70, de mare capacitate și mari consumatoare de energie.
„Avem mari pierderi de apă. S-au furat magistralele și dalele, care trebuia să impermeabilizeze. Am dat o temă la Institutul de proiectări al ANIF, să regândească întregul sistem de irigații și atunci, pe viitor, dacă lucrurile merg bine și vom avea curaj, să abordăm un nou sistem, sistemul gravitațional, în locul celui orizontal. Asta înseamnă să aducem apa din amonte în lacurile de acumulare”, a spus Sârbu.
El a arătat că un alt obiectiv al Ministerului Agriculturii în următorii ani este finalizarea Canalului Siret-Bărăgan, din care s-au reabilitat doar 11 kilometri până în prezent. „Acest canal ar putea rezolva un milion de hectare”, a mai spus Sârbu.





