Scrisoare deschisă către dl Mihai Hafia Traistă și așa-zisa nouă conducere a UUR



Cu durere în suflet, ne simțim obligați să vă dăm replica la o scrisoare deschisă postată pe site-ul UUR, în care elogiați așa-zisa nouă conducere UUR formată din binomul Buciuta-Petrețchi și denigrați doi oameni deosebiți: Marocico și Robciuc.
Noi, cei din vest (Timiș, Arad), v-am crezut un om onest dle Traistă și nu credeam că veți deveni „Trompeta” binomului. Știm că au plătit bodyguarzi, cozi de topor ce le-au ținut isonul, trompete ce îi elogiază mai ceva ca pe doi dictatori – că au bani, doar sunt de la bugetul Statului Român (și nu puțini). Oare când îi va întreba cineva de cheltuirea lor, poate acum se vor sesiza organele Statului Român.
Nu că nu ați ști pe cine elogiați, dar vrem să afle și opinia publică.
Cei doi, binomul Buciuta-Petrețchi, au pus la punct lovitura de la Sighetu Marmației, la simularea de Congres. De mult au uneltit pentru a elimina singurul candidat eligibil și iubit de majoritatea ucrainenilor, dl Ion Marocico, care este un om onest. L-ați mazilit pe dl prof. dr. Robciuc, un om deosebit, respectat de majoritatea intelectualității ucrainene și nu numai.
Binomul a condus până la Congres, dar și după. Mascarada de congres, sub amenințarea bodyguarzilor, dar și a unor delegați și invitați maramureșeni, majoritatea din Rona de Sus, neamuri cu familia Petrețchi și alții plătiți de ei, beți, care ne-au amenințat cu moartea – și, la mijlocul mascaradei, am plecat.
Ați zis de dezbinarea ucrainenilor, oare unde sunt mai dezbinați ca în Maramureș?
Unde există cinci organizații de minorități ucrainene? În Rona de Sus – trei organizații. Localități întregi au fost ignoratedin noul UUR Maramureș, cum ar fi: Bistra, Valea Vișeului, Repedea.
La mascarada-congres, din Poienile de sub Munte, localitate cu 11.000 de locuitori, au participat șase delegați, din Rona de Sus, cu 3.000 de locuitori și trei organizații ale ucrainenilor concurente, au participat 28 de delegați, în total 50 de delegați – de unde??? – și toți erau neamuri ale fam. Petrețchi…
Unde erau preoțimea și clerul, indiferent de confesiune, unde erau directorii de școli din cele 12 localități mari din Maramureș? Unde erau primarii? Pe cine elogiați și le ridicați osanale?
Și de cine s-au înconjurat? Știu să vorbească limba ucraineană la perfecție!!! Apropo, știți unde se vorbește cea mai curată limba ucraineană în România? Credeți că în Rona de Sus? NU! În Lunca la Tisa, Valea Vișeului, Bistra și Crasna, pe care i-au dat afară, pe adevărații ucraineni, vezi dl Dumitru Coreniuc, pe care au pus bodyguarzi să-l dea afară din sală cu forța. Cine a intervenit să nu-l dea afară? Maramureșul? Nu. Suceava, Timișul și Aradul. Ați fost de față, ați râs și v-ați bucurat. Oare cu ce vă au la mână? Sau vreți postul dlui prof. dr. Robciuc?
La mascarada-congres ați aplaudat cu frenezie aberațiile binomului, dar ați urlat ca din gură de șarpe când v-au fost aduse la cunoștință lucrurile reale, cu documente aduse de dl Marocico, cu cheltuirea abuzivă a banilor și returnarea de fonduri de la bugetul statului, în loc de cheltuirea lor în interesul ucrainenilor, cu chibzuință. Dar de cine? Tot de binomul Petrețchi-Buciuta și de lichelele și trompetele lor?
Păcat. Am sperat în schimbare și unitate, dar cine să facă? Tot ei?…
Trimit acest protest ucrainenii din jud. Timiș și Arad, care, de altfel, au depus contestație la Judecătoria București, Sector 1.



Recomandări

„Un nou acasă, o nouă poveste” – proiect de integrare a copiilor ucraineni în sistemul educațional românesc și în comunitate

„Un nou acasă, o nouă poveste” – proiect de integrare a copiilor ucraineni în sistemul educațional românesc și în comunitate, desfășurat la Grădinița Obcini
„Un nou acasă, o nouă poveste” – proiect de integrare a copiilor ucraineni în sistemul educațional românesc și în comunitate, desfășurat la Grădinița Obcini

„Un nou acasă, o nouă poveste” – proiect de integrare a copiilor ucraineni în sistemul educațional românesc și în comunitate

„Un nou acasă, o nouă poveste” – proiect de integrare a copiilor ucraineni în sistemul educațional românesc și în comunitate, desfășurat la Grădinița Obcini
„Un nou acasă, o nouă poveste” – proiect de integrare a copiilor ucraineni în sistemul educațional românesc și în comunitate, desfășurat la Grădinița Obcini