Unitățile de învățământ din județul Suceava care au avut orele suspendate din cauza frigului de afară, dar și din cauza frigului din sălile de curs, și-au reluat activitatea de la începutul acestei săptămâni.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, Laura Hacman, „de luni, în toate școlile se fac ore, și marți de asemenea, nu vor fi școli cu activitatea didactică suspendată”.
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) a transmis că la nivelul fiecărui județ, conducerea IȘJ este parte componentă a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU).
Inspectorii școlari generali participă la întâlnirile de lucru ale acestor structuri în cadrul cărora deciziile luate se află în strânsă concordanță cu evoluția condițiilor meteorologice din fiecare zi. Precizăm faptul că din momentul în care CJSU ia o hotărâre cu privire la desfășurarea sau suspendarea cursurilor școlare, Inspectoratul Școlar Județean este responsabil de informarea corectă și promptă a opiniei publice cu privire la situația specifică din fiecare comunitate locală.
De asemenea, MECTS a pus la dispoziția părinților care vor să obțină informații punctuale, privind starea școlilor din județul Suceava și desfășurarea cursurilor, un număr de telefon. Este vorba despre Tel Verde 0.800.816.230, unde părinții și elevii pot afla situația școlilor din județul Suceava.