Sentință

Șase ani de închisoare, pentru o tentativă de omor din gelozie



Un bărbat din municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost condamnat la șase ani de închisoare, pentru o tentativă de omor comisă din gelozie, chiar în casa concubinei sale, victimă fiind un tânăr pe care l-a găsit în acel imobil.
Respectivul, Constantin Turcu, în vârstă de 40 de ani, a fost săltat de la domiciliu de polițiști luni după-amiază, la câteva ore după ce pe numele lui a fost emis mandatul de executare a pedepsei cu închisoare.
Bărbatul a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, de unde va fi trimis la unul dintre penitenciarele din țară, pentru a-și executa pedeapsa.
Fapta s-a petrecut în octombrie 2012, când, potrivit poliției, Constantin Turcu a venit în vizită la concubina sa și a găsit-o în casă cu un tânăr, pe care îl bănuia că are o legătură amoroasă cu aceasta.
Victima, Iosif S., avea pe atunci 19 ani, iar potrivit unui comunicat remis la vremea respectivă de poliție, agresorul, „fără a spune nimic, a scos din mâneca hainei un cuțit cu care l-a lovit în zona feței, după care a fugit”.
Constantin Turcu a fost prins câteva ore mai târziu de polițiști și a recunoscut fapta, predând și cuțitul cu care a comis fapta.
Victima a fost transportată la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, după care a fost transferată la Spitalul Județean Suceava. Aici, medicii de la „Urgențe” l-au diagnosticat pe tânărul de 19 ani cu „plagă complexă suboculară stânga cu mioză și hematom ochi stâng”. Starea tânărului s-a agravat, acesta fiind transferat la un spital din Iași.
De altfel, instanța de judecată l-a obligat pe Constantin Turcu și la plata a aproximativ 10.000 de lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale victimei.



Recomandări

Activitățile Cercului de Arte Vizuale din cadrul Centrului pentru Tineret „Ecclesia” Ițcani, reluate în „Atelier 25”

Activitățile Cercului de Arte Vizuale din cadrul Centrului pentru Tineret „Ecclesia 77” Ițcani, reluate în „Atelier 25”
Activitățile Cercului de Arte Vizuale din cadrul Centrului pentru Tineret „Ecclesia 77” Ițcani, reluate în „Atelier 25”