Ministrul Muncii Marian Sârbu le-a spus, duminică, funcționarilor publici prezenți la Congresul Federației Sindicatelor din Administrația Publică „Publisind” că 2009 nu este anul grevelor și protestelor inutile, întrucât nu îi vor ajuta cu nimic. „Acesta nu este anul grevelor și al protestelor inutile. Nu văr vor ajuta cu nimic ieșirile gratuite în stradă”, a spus Sârbu, arătând totodată că guvernanți vor avea nevoie mai mult ca oricând de un dialog social în care fiecare să fie pregătit „să lase unul de la altul”.
Demnitarul le-a mai spus sindicaliștilor că situația de criză îi obligă atât pe guvernanți, cât și pe sindicaliști la mai mult responsabilitate.
Marian Sârbu le-a amintit sindicaliștilor că au fost de acord să înceapă negocierile concrete despre cum va fi împărțit fondul de salarii după 15 aprilie, pentru a vedea în ce direcție o ia economia după primul trimestru al acestui an.
Ministrul Muncii a adăugat că atât Legea unică de salarizare în sistemul bugetar, revizuirea legislației privind sistemul de pensii, cât și alinierea vârstei de pensionare la cea din statele membre UE sunt lucruri care trebuie făcute „nu pentru că ni le cere cineva din afară, ci pentru că trebuie să raționalizăm cheltuielile”.
Sârbu a mai spus că sunt peste 30 de prestații sociale, unele dintre ele suprapunându-se și că va fi necesară raționalizarea și în acest domeniu, astfel încât sistemul să fie capabil să depășească orice fel de perioadă.
„Trebuie să reușim să plătim la timp salariile, să dăm la timp pensiile și toate drepturile care țin de asistență socială, iar dumneavoastră aveți un rol esențial în acest lucru. Apelul meu este ca, la dialogul social, să fiți pregătiți să mai lăsați și de la dumneavoastră”, le-a spus Sârbu sindicaliștilor prezenți la Congresul Extraordinar al Federației „Publisind”.
Ministrul Muncii le-a mai spus partenerilor sociali că trebuie stabilit președintele Consiliului Economic și Social, menționând că această problemă ține de fapt de „un anumit viciu și de faptul că sunt prea multe orgolii”.
Ministrul Muncii a adăugat că rămâne alături de sindicaliști, pentru a transforma dialogul social într-un mod de guvernare.
„Nu vrem să luăm decizii cu forța, vă invit să participați la această formă de guvernare”, a subliniat Marian Sârbu.