Caritate

Săli de terapie pentru copii cu autism, dotate prin donații ale polițiștilor suceveni

Polițiști suceveni s-au deplasat, ieri, la Centrul de recuperare pentru copii cu autism din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, cu jocuri de socializare interactive și jucării personalizate, pentru dotarea sălilor în care se face terapie cu tinerii cu astfel de probleme de sănătate. Jocurile pentru dotarea celor nouă săli de terapie au fost achiziționate prin donații adunate de Asociația Internațională a Polițiștilor – Regiunea 1 Suceava.
20 de copii urmează să beneficieze de donațiile polițiștilor suceveni.
„După minute de tatonare, tăcere și neîncredere, copiii bolnavi de autism au intrat în dialog stingher cu polițiștii. Cele câteva sunete vocale și exclamații denotă afecțiune și dorință de a sparge bariere preconcepute cu privire la statutul și dezvoltarea acestor tineri”, a precizat unul din polițiștii care s-au aflat în mijlocul copiilor, subcomisarul Ionuț Epureanu.
El a precizat că în cadrul întâlnirii s-a pus accent și pe discuții cu personalul care lucrează în cadrul centrului, fiind accentuate aspectele cu privire la riscul ridicat ca tinerii cu dizabilități să cadă victime în infracțiuni.

Săli de terapie pentru copii cu autism, dotate prin donații ale polițiștilor suceveni
Săli de terapie pentru copii cu autism, dotate prin donații ale polițiștilor suceveni
Săli de terapie pentru copii cu autism, dotate prin donații ale polițiștilor suceveni
Săli de terapie pentru copii cu autism, dotate prin donații ale polițiștilor suceveni

Recomandări

Primarul Mihăiță Negură îi consultă pe câmpulungeni dacă vor săli de jocuri în oraș. „Ce fel de oraș vrem să lăsăm copiilor noștri?”

Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”

Casa Teona împlinește un an – un an de joacă, terapie și comunitate pentru copiii cu cerințe speciale din județul Suceava

Copii cu tulburări de spectru autist au petrecut câteva zile de relaxare în Tabăra Respiro, organizată la Vama

Copii cu tulburării de spectru autist au petrecut câteva zile de relaxare în Tabăra Respiro, organizată la Vama

Peste 9.000 de copii, tineri și adulți au participat, anul trecut, gratuit, la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală Câmpulung Moldovenesc