Cronica religioasă

Salarii mai mari pentru clerici



Plenul Senatului a aprobat, pe 6 februarie, modificarea Legii privind sprijinul Statului pentru salarizarea clerului, în sensul acordării unei susțineri suplimentare, de 25% din sprijinul lunar, personalului clerical cu venituri reduse din unitățile de cult. Sprijinul va putea fi acordat pentru cel mult 30% din totalul personalului clerical.
Propunerea, venită din partea Guvernului, a fost adoptată de Senat cu 60 de voturi pentru și trei abțineri. Secretarul de stat în Ministerul Culturii, Gigel Știrbu, a declarat că proiectul constituie o prioritate a Guvernului, având în vedere că preoții din mediul rural se confruntă cu problema salarizării.
La rândul său, senatorul PSD Ilie Sârbu a subliniat că parohiile de gradul 3 au o situație financiară precară, în condițiile în care preoții sunt foarte implicați în viața comunității.



Recomandări

Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan consideră că tăierea salariilor din sistemul bugetar „la grămadă, cu toporul, nu este reformă!”