ROMATSA: Spațiul aerian al României nu va fi afectat, cel puțin până joi, de cenușa vulcanică



Spațiul aerian al României nu va fi afectat, cel puțin în următoarele 48 de ore, de cenușa provenită de la erupția vulcanului din Islanda, potrivit directorului general al Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA), Bogdan Donciu.
„Este bine că nu a bătut vântul. Deocamdată, pe termen scurt, adică 48 de ore, nu vom avea probleme”, a afirmat Donciu.
Potrivit acestuia, în România sunt șanse mici să ajungă cenușa vulcanică. „Vom încerca să nu ajungem la restricții de spațiu aerian decât dacă este absolut necesar. Nu cred că o să ajungă cenușa, dar probabil va ajunge ceva praf vulcanic, mai puțin dăunător”, a spus Donciu, prezent la un eveniment de aniversare a 20 de ani de la înființarea ROMATSA.
El a mai spus că este posibil ca anumite curse să fie anulate, deoarece alte țări din Europa pot fi afectate de norul vulcanic.
Cenușa eliberată în atmosferă de vulcanul islandez Grimsvötn a determinat primele perturbări ale traficului aerian din nordul Europei, deși activitatea vulcanului s-a diminuat în cursul zilei de luni, relatează AFP.
Autoritatea britanică de reglementare a traficului aerian, NATS, a anunțat că norul de cenușă ar putea ajunge în zona Scoției încă din noaptea de luni spre marți, ceea ce l-a determinat pe președintele american, Barack Obama, să plece mai devreme din Irlanda către Londra.
„Ca urmare a previziunilor care indică prezența unor cantități semnificative de cenușă vulcanică în spațiul aerian scoțian”, compania British Airways a decis, ca măsură de precauție, să suspende legăturile aeriene cu Scoția până la ora locală 14.00 (16.00, ora României).
Și compania olandeză KLM a anulat 16 zboruri intre Amsterdam și nordul Marii Britanii, după ce compania cargo Loganair a suspendat 36 de zboruri programate luni seară și marți dimineață, în majoritate curse interne în Scoția, dar și către Birmingham și Belfast. La rândul lor, companiile Aer Lingus și Easyjet au suspendat zborurile către Scoția și nordul Angliei.
Organizația europeană pentru securitate aeriană Eurocontrol a apreciat însă că nu se așteaptă la închiderea spațiului aerian nici marți, chiar dacă norul de cenușă vulcanică va afecta o parte din Europa. Norul ar putea ajunge joi în Franța și nordul Spaniei, în cazul în care emisiile vulcanice își vor menține intensitatea.
Vulcanul Grimsvötn, cel mai activ din Islanda, a început să erupă sâmbătă, norul de fum ridicându-se, în primele ore, până la o înălțime de circa 20 de kilometri.