România riscă sancțiuni financiare din partea Uniunii Europene, în urma declanșării unei posibile proceduri de infringement, și numeroase alte procese cu proprietarii de mașini, inclusiv cu cei care au pierdut inițial în instanță, dacă nu modifică urgent taxa auto și nu restituie din sumele plătite.
Avertismentul a fost transmis Executivului de către experții juridici din Ministerul Justiției, care au analizat problema taxei auto la solicitarea premierului Emil Boc, relevă un document intern al Guvernului obținut de MEDIAFAX.
Juriștii explică faptul că litigiile privind concordanța dintre OU 50/2008 privind taxa auto și dreptul comunitar au survenit pe fondul unei accentuate instabilități legislative, în condițiile în care această ordonanță a fost modificată succesiv de șapte ori în doar doi ani, și că judecătorii Curții de Justiție a Comunităților Europene (CJUE) au calificat taxa auto, în versiunea sa inițială, ca reprezentând o discriminare indirectă între vehiculele de ocazie importate și cele deja înmatriculate în țară înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
În același timp însă, juriștii arată că discriminarea a fost menținută și în variantele ulterioare ale OU 50/2008, astfel că declararea și a acestor acte normative drept neconforme este doar „o chestiune de timp”.
„Dacă aplicând taxa asupra unui autoturism similar celui din cauza Tatu se constată, din calcule, că se menține un nivel de taxare ridicat pentru astfel de autovehicule de import în timp ce autovehicule similare de pe piața autohtonă nu sunt taxate sau sunt taxate mai redus, apreciem că efectul discriminatoriu a fost conservat și perpetuat în cadrul variantelor ulterioare ale OU 50/2008, iar constatarea neconformității și a acestora este doar o chestiune de timp. De altfel, pe rolul CJUE se află o altă cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Tribunalul Gorj-cauza Nisipeanu, prin care instanța solicită Curții să se pronunțe cu privire la compatibilitatea OU 50/2008, așa cum a fost modificată prin alte ordonanțe”, se arată în document.
Comisia Europeană ar putea iniția acțiuni de sancționare a statului român
Sursa citată relevă totodată că Ministerul Justiției a atenționat Guvernul încă din februarie 2009 că ar trebui avută în vedere restituirea diferenței dintre taxa achitată conform OU 208/2008 (prima modificare a ordonanței 50-n.r.) și taxa calculată potrivit proiectului de act normativ de la acel moment.
Juriștii avertizează astfel Guvernul că o eventuală opțiune de a nu adopta nici o măsură legislativă în cazul taxei auto presupune că statul va fi obligat de instanțele de judecată, în toate litigiile, să restituie taxa cu dobânzi și cheltuieli de judecată aferente, iar Comisia Europeană ar putea iniția acțiuni de sancționare a statului român.
„Orice decizie de menținere a OU 50/2008 în varianta actuală, în condițiile în care a fost declarată neconformă cu dreptul UE, presupune asumarea riscului de declanșare a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor. Aplicarea unor sancțiuni pecuniare statului român (sub forma unei sume forfetare și/sau al unor penalități) poate interveni în condițiile în care acesta nu va respecta hotărârea pronunțată de CJUE în cadrul unei eventuale proceduri de infringement”, se arată în document.
Sancționarea pecuniară a unui stat membru poate interveni în cadrul unei a doua proceduri declanșate de către Comisie, dacă statul în cauză nu a respectat prima hotărâre a CJUE.
Experții juridici recomandă Guvernului să emită o ordonanță de urgență pentru returnarea taxei auto
În același timp, experții juridici recomandă Guvernului să emită o ordonanță de urgență pentru returnarea taxei auto, avertizând că orice decizie de a nu returna taxa presupune asumarea dobânzilor și a cheltuielilor de judecată.
„Neconformitatea OU 50/2008 în varianta inițială presupune că perceperea taxei este incompatibilă cu dreptul UE, consecința fiind restituirea taxei, Guvernul având posibilitatea să demareze o reformă legislativă în domeniu, valorificând sugestiile discrete ale CJUE. Conform unei jurisprudențe stabile a Curții, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept este că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european”, arată juriștii.
Potrivit acestora și conform jurisprudenței instanței de la Luxemburg, pentru exercitarea dreptului de rambursare „sunt considerate rezonabile perioade cuprinse între trei și cinci ani” de la data pronunțării hotărârii Curții prin care s-a constatat că taxa este incompatibilă cu dreptul european.
Impactul previzibil asupra activității instanțelor
În ceea ce privește impactul previzibil asupra activității instanțelor, juriștii atenționează că există posibilitatea ca, în urma popularizării hotărârii CJUE prin mass-media, instanțele românești să fie sesizate cu un număr mare de noi acțiuni formulate de către persoane care au plătit taxa pe poluare în versiunea sa inițială, inclusiv de către cei a căror acțiune în instanță a fost respinsă inițial.
„Neadoptarea unor măsuri de restituire a taxei presupune aglomerarea rolului instanțelor cu litigii privind restituirea taxei cu dobânzi și cheltuieli de judecată. Litigiile vor putea fi declanșate chiar dacă acțiunea a fost respinsă inițial (prin revizuire)”, avertizează juriștii.
Pentru a fi evitată „aglomerarea instanțelor cu această problemă”, experții au transmis Guvernului că este necesară instituirea procedurii de restituire administrativă a taxei încasate fără temei legal pe bază de ordonanțe de urgență neconforme cu dreptul UE.
Sistemul actual al taxei auto va fi modificat după ce Curtea de Justiție a Comunităților Europene (CJUE) a arătat, într-un punct de vedere exprimat la cererea unei instanțe românești, că taxa de primă înmatriculare încalcă legislația Uniunii Europene întrucât produce un dezavantaj la vânzarea mașinilor second-hand din alte state pe teritoriul României.
Punctul de vedere a fost transmis pentru un proces în care un român care și-a cumpărat, în iulie 2008, o mașină second-hand din Germania și a plătit taxa de poluare pentru înmatricularea în România a reclamat faptul că taxa este aplicată numai vehiculelor second-hand importate din alte state, nu și celorlalte mașini second-hand deja înregistrate în țară și revândute.