România, pe penultimul loc în Uniunea Europeană în funcție de paritatea puterii de cumpărare

România se clasa în 2006 pe penultimul loc în Europa la capitolul PIB-ului pe cap de locuitor stabilit în funcție de paritatea puterii de cumpărare, arată datele Oficiului european pentru Statistică (Eurostat).
Cu un nivel de 39 la sută din media PIB-ului Uniunii Europene (cu 61 la sută sub medie), România reușea să depășească doar Bulgaria, care era la 37 la sută din media europeană.
Primul loc în clasamentul puterii de cumpărare este ocupat de Luxemburg, care depășea cu 280 la sută media UE. Olanda, Austria, Danemarca, Suedia și Belgia s-au situat cu 20-30 la sută peste media blocului comunitar, în timp ce puterea de cumpărare în Marea Britanie, Finlanda, Germania și Franța a fost cu doar 10-20 la sută mai ridicată decât media.
La aproximativ același nivel cu media europeană se află țări precum Spania, Italia și Grecia.
Puterea de cumpărare în Cipru și Slovenia este la 90 la sută din media europeană, situându-se între 75-80 la sută în țări precum Cehia, Malta și Portugalia. Indicele standard al puterii de cumpărare în Ungaria, Estonia și Slovacia este cu aproximativ 35 la sută sub media Uniunii (adică la nivelul de 65 la sută).
Datele se referă la Produsul Intern Brut pe cap de locuitor în cele 27 de state membre UE în funcție de standardul (paritatea) puterii de cumpărare.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Măsurători și implicații macroeconomice privind evoluția IAPC și a deflatorului PIB