România a înaintat autorităților spaniole un set de propuneri privind modul de gestionare, în cadrul grupului de lucru interministerial bilateral, a deciziei Madridului de a restricționa accesul muncitorilor români, scopul fiind minimizarea efectelor.
Potrivit unui comunicat MAE, subiectul a fost discutat de secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu și de Diego Lopez Garrido, secretarul de stat spaniol pentru UE. Cei doi au participat la reuniunea informală a miniștrilor și secretarilor de stat pentru afaceri europene, pe tema noului cadru financiar multianual al Uniunii Europene, desfășurată la Sopot, în Polonia.
În cadrul discuțiilor cu Aurescu, oficialul spaniol a subliniat faptul că este vorba despre o decizie eminamente tehnică, luată ca urmare a situației economice interne și care nu îi vizează pe cetățenii români aflați deja pe teritoriul spaniol.
„Secretarul de stat Aurescu a reiterat evaluările României față de impactul acestei decizii asupra cetățenilor români și a înaintat o serie de propuneri privind modul de gestionare, în cadrul grupului de lucru interministerial bilateral, a acestei situații, în scopul minimizării efectelor sale”, precizează comunicatul citat.
Ambii oficiali au subliniat, potrivit MAE, dorința unui dialog constant și a unei cooperări strânse în cadrul grupului de lucru interministerial bilateral dedicat acestui subiect, a cărui creare a fost convenită de către miniștrii Afacerilor Externe român și spaniol încă de la întâlnirea din 18 iulie.
Guvernul spaniol a decis, în urmă cu o săptămână, reintroducerea permiselor de muncă pentru români. Măsura, care are caracter temporar, nu va afecta românii care sunt deja incluși pe piața muncii din Spania.
„Consiliul de Miniștri a aprobat un acord prin care se stabilește reactivarea – așa cum prevedea ca fiind posibil și Acordul din 2008 – a perioadei tranzitorii în ceea ce privește accesul românilor pe piața spaniolă a muncii. Astfel, cetățenii români care vor veni la muncă în Spania vor avea nevoie, pentru a fi în legalitate, de o autorizație prealabilă emisă pe baza existenței unui contract de muncă”, potrivit unui comunicat al Guvernului de la Madrid.