Roberto Ababei, reținut pentru corupție, a fost demis din funcția de adjunct al Poliției Capitalei



Adjunctul șefului Poliției Capitalei, Roberto Ababei, a fost eliberat din funcție, după ce a fost reținut de DNA, fiind suspectat că a luat 10.000 de euro de la administratorii unei firme care fusese controlată, promițând că va interveni în sprijinul acestora la polițiști de la Serviciul Economic, informează Mediafax.”Urmare a comunicării Direcției Naționale Anticorupție, în care se precizează punerea în mișcare a acțiunii penale față de comisar- șef de poliție Ababei Stefan Roberto, inspectorul general al Poliției Române a dispus eliberarea din funcție a acestuia și punerea la dispoziția unității, urmând ca situația raporturilor de serviciu să fie reglementată în funcție de măsurile procesual-penale ce vor fi dispuse”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției.



Recomandări

Continuă să apară cazuri de suceveni care își dau seama că au fost înșelați cu polițele RCA. Țepele sunt de ordinul sutelor de mii de lei