Semnal

Revista „Scriptum”

Revista „Scriptum”
Revista „Scriptum”

Revista „Scriptum” (nr. 1 – 2/2013), publicația trimestrială a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, fondată de prof. Emil Satco, face o reverență artistei plastice Elena Greculesi adresându-i, pe prima pagină (coperta I fiind ilustrată cu trei lucrări din seria donată de artistă bibliotecii publice sucevene), „un sincer La mulți ani!” cu prilejul aniversării zilei de naștere.
Revista reproduce în continuare discursul prof. Adrian Bocancea, rostit cu prilejul vernisajului expoziției permanente de la Biblioteca Bucovinei, din data de 12 iunie 2008, text intitulat „Maestra” (închinat maestrei Elena Greculesi, cea care ne-a „pus aripi ca să zburăm frumos și alb, pe culmile minunate ale artei”), ilustrat cu câteva imagini de la eveniment.
La secțiunea „Biblioteca se prezintă”, directorul instituției de carte, dr. Gheorghe Gabriel Cărăbuș, face bilanțul activității din anul 2012, Elena Pintilei publică o pagină de „Jurnal de bibliotecar” de la cursul de perfecționare (modulul II) de la Bușteni, Nicoleta Hoștinaru „scanează” reperele Seminarului Național de Evaluare din cadrul Proiectului „Cetățeanul în primul rând”, iar bibliotecara Silvia Morari (de la Calafindești) aduce în atenție datele unui alt proiect, „Memorie, Tradiție, Patrimoniu – O resursă pentru viitor”, care s-a derulat în perioada 22 mai – 22 octombrie 2012.
La secțiunea „Pro Memoria”, Radu Petrescu scrie despre „Excursiile studențești în Bucovina imperială…”, iar la secțiunea „Proză” prof. Emil Simion publică povestirea „Ochiuț”.
„Sintezele” sunt dedicate lui Traian Brăileanu prin textul semnat de Alexandru Ovidiu Vintilă, iar medalionul „Poesis” îi aparține Tațianei Vlad – Guga.
La secțiunea „Oameni cari au fost”, Ion Filipciuc mărturisește, la ceas de despărțire de Vasile Sfarghiu (care a închis ochii la data de 30 aprilie a.c.), că i-a „rămas dator cu o fântână”, iar Vasile I. Schipor face portretul Elisabetei Nițescu-Bobu (1914-1995), „o învățătoare cu dragoste de apostolat”. Tot la rememorări, revista reproduce un text de Vasile Sfarghiu („Patru moldooani, luminători ai copiilor neamurilor trăitoare în Bucovina”) și un interviu acordat de Emil Satco reporterului postului Radio România Actualități Mircea Motrici.
„Notele de lector” din acest număr dublu sunt semnate de Elena-Brândușa Steiciuc („«Pojar» sau pasiunea rememorării”), Constantin Blănaru („Un nou studiu despre Eminescu”), Isabel Vintilă („Despărțirea de Eminescu”), Alexandru Ovidiu Vintilă („«Ion Irimescu în împărăția eterului», o carte vorbită” și „Emanoil Rei, «Tablouri memorabile»”) și Alis Niculică („Autori bucovineni și cărțile lor”).

Recomandări

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Expoziție de grafică „Sub Steaua Căprioarei”, semnată de artistul Radu Bercea în cadrul Anului Nicolae Labiș

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” – ediția a V-a. Șapte zile de muzică, emoție și excelență artistică la Suceava

Simpozionul național de studii patristice „Căsătoria și viața de familie în gândirea Sfinților Părinți. Exigențe morale, funcții pedagogice și implicații ecleziologice”

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” va debuta luni, primul eveniment fiind concertul „Acasă, la Stupca”