Rețeaua Carrefour, cumpărată de frații Pavăl, proprietarii Dedeman

Carrefour Suceava, în cadrul centrului comercial Shopping City
Carrefour Suceava, în cadrul centrului comercial Shopping City

Frații Pavăl, proprietarii magazinelor de bricolaj Dedeman, originari din Suceava, devin noii proprietari ai rețelei de magazine Carrefour din România. Tranzacția în valoare de 823 de milioane de euro a fost anunțată joi de către Grupul Carrefour – cel mai mare retailer alimentar din Europa.

În județul Suceava, rețeaua Carrefour cuprinde trei magazine, cel mai mare fiind cel din cadrul centrului comercial Shopping City Suceava, unul de tip ”Market” la Ipotești și unul de tip ”Express” la Marginea.

Vânzarea Carrefour România ar urma să fie finalizată în a doua jumătate a anului 2026, Grupul urmând să se concentreze pe principalele sale piețe – Franţa, Brazilia şi Spania.

Pavăl Holding, acţionar majoritar al Dedeman, a anunțat că negocierile pentru preluarea operaţiunilor din România marchează extinderea portofoliului grupului către retailul alimentar.

Carrefour România operează o reţea de 478 de magazine (55 de hipermarketuri, 191 de supermarketuri, 202 de magazine de proximitate şi 30 de magazine discount) și a realizat o cifră de afaceri anuală de 3,2 miliarde de euro, adică aproximativ 3,5% din cifra de afaceri a grupului.

Recomandări

Proprietarii imperiului Dedeman, sucevenii Dragoș și Adrian Pavăl, sunt interesați să cumpere magazinele Carrefour din România

Interpress SRL, firma care editează „Monitorul de Suceava”, a ocupat primul loc în Topul firmelor organizat de Camera de Comerț și Industrie