„Rabla” a început luni pentru firme, persoanele sunt așteptate să intre în program în aprilie



Producătorii și distribuitorii auto, precum și colectorii deșeurilor rezultate din casarea mașinilor vechi se pot înscrie în ediția 2012 a Programului „Rabla” începând de luni, lista celor validați urmând să fie publică până în 3 aprilie, atunci când programul se deschide și pentru cetățeni.
„Programul Rabla 2012 pornește de luni, 19 martie 2012, prin înscrirea și validarea colectorilor și producătorilor. Proprietarii – persoane fizice se pot adresa firmelor colectoare pentru casarea
autoturismelor vechi începând din data de 3 aprilie și până în 19 noiembrie 2012”, informează Ministerul Mediului și Pădurilor (MMP).
Bugetul prevăzut de Administrația Fondului pentru Mediu pentru ediția 2012 a programului „Rabla” este de 114 milioane de lei, sumă din care poate fi acoperită scoaterea din uz a 30.000 de mașini mai vechi de zece ani în schimbul unei prime de casare de 3.800 de lei, aceeași ca în anii trecuți.
Ca și în 2010 și 2011, prima de casare este exprimată printr-un tichet cu valoare nominală, la cumpărarea unei mașini noi putând fi utilizate trei astfel de tichete.
În ultimii doi ani, prin programul „Rabla” au fost casate 305.964 de mașini uzate și au fost cumpărate 101.766 de mașini noi, 40.269 dintre acestea fiind de producție românească, potrivit datelor Ministerului Mediului.