Liderul deputaților PSD, Mircea Dușa, a precizat, luni, că PSD îi propune pentru posturile de membri ai CNSAS pe Cazimir Ionescu, Laurențiu Tănase și Florin Abraham, iar pentru funcția de vicepreședinte al CNVM pe senatorul Gheorghe Marcu.
Dușa a mai spus că la CNVM, PSD o va nominaliza pe Dorina Mihăilescu pentru postul de comisar.
El a adăugat că social-democrații o vor propune pe Maria Lazăr pentru funcția de membru al CNCD, iar la CSSPP pe Ion Giurescu în postul de vicepreședinte.
Mircea Dușa a mai spus că, pentru funcția de vicepreședinte al Avocatului Poporului, PSD îl propune pe Valer Dorneanu.
Biroul Permanent al Camerei Deputaților a stabilit că luni după-amiaza vor avea loc audierile candidaților pentru posturile de conducere în șapte instituții, care urmează să fie validați în ședința plenului reunit de marți, de la ora 15.00.
Reprezentanții coaliției majoritare nu au vrut să facă publice nominalizările lor pentru funcțiile din cele șapte instituții, surse parlamentare precizând că există divergențe în privința unor posturi, cum ar fi în privința uneia dintre funcțiile de vicepreședinte la Avocatul Poporului, între UNPR și minorități.
Potrivit unor surse parlamentare, PDL o susține pe Carmen Negoiță pentru funcția de președinte al CNVM și pe Ana Maria Pătru pentru șefia AEP.
Co-președintele USL Crin Antonescu a anunțat, luni, că doar PSD își va desemna candidați pentru instituțiile aflate în subordinea Parlamentului, în timp ce PNL și PC nu vor face propuneri în acest sens.
Parlamentarii celor trei formațiuni nu vor participa la audierile în comisii și nici la votul în plen.