Proprietarul City Grill, Dragoș Petrescu, va construi un hotel în Predeal, iar în București intenționează să administreze două unități, prima dintre ele urmând să fie construită pe o structură deja existentă, iar cealaltă să fie cumpărată.
Primul proiect îl reprezintă un hotel în Predeal, a cărui autorizație de construire va fi eliberată în următoarele zile.
City Hotel va fi construit pe un teren de aproximativ 1.100 de metri pătrați și va fi un hotel de tip tirolez, specific stațiunilor montane din Austria. Construcția va începe în primăvara anului viitor și va dura circa un an.
„Investiția va fi de aproximativ 3,5 milioane de euro, iar banii provin din credite și surse proprii. Mă aștept ca banii să fie recuperați în circa șase-șapte ani”, a declarat Petrescu
Hotelul va fi structurat pe șapte nivele și va avea 40 de camere, o sală de conferințe pentru circa 60 de persoane și două restaurante de 50 și respectiv 20 de locuri.
„Locația este foarte importantă atunci când vorbim despre un hotel, de aceea am ales orașul Predeal, care este relativ aproape de București și la o altitudine destul de mare, 1.000 de metri”, a adăugat proprietarul hotelului.
Unitatea turistică va mai avea un centru de tratament și înfrumusețare, saună pentru 20 de persoane, cu pereți de sticlă și vedere în exterior, spațiu pentru ski, piscină de 60 de metri pătrați și un jacuzzi.
Dragoș Petrescu a achiziționat anul trecut și fostul sediu al Bibliotecii Metropolitane din București, situat pe bulevardul Pache Protopopescu din București.





