Proprietarii de locuință până în 50 mp vor fi incluși în programul „Prima Casă” indiferent de vârstă



Persoanele care dețin deja o casă în suprafață maximă de până la 50 metri pătrați vor putea contracta un credit pentru cumpărarea unei noi locuințe prin programul „Prima Casă” indiferent de vârstă, în cazul acestora fiind eliminată condiția ca împrumutul să fie acordat doar tinerilor până în 35 ani.
Eliminarea criteriului de vârstă în cazul proprietarilor de case de până în 50 metri pătrați a fost decisă în ședința de miercuri a Guvernului, a declarat agenției MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean.
„Nu va exista o limită de vârstă în cazul persoanelor care au o locuință de până la 50 metri pătrați și doresc să intre în programul «Prima Casă»”, a spus oficialul guvernamental.
Guvernul a decis, miercuri, ca garanția statului la creditele contractate prin programul „Prima Casă” să fie redusă la jumătate, iar în program să fie incluse și persoanele care dețin deja o casă în suprafață maximă de 50 metri pătrați și doresc un confort sporit, băncile având la dispoziție trei luni pentru a stabili dacă acceptă noile condiții.
Guvernul a anunțat, săptămâna trecută, că discută cu băncile varianta reducerii la jumătate a garanției statului la creditele alocate până în prezent prin programul „Prima Casă”, astfel încât suma de 750 milioane euro, reprezentând jumătate din garanțiile emise, să poată fi folosită în continuare pentru acordarea de noi împrumuturi.
Programul „Prima Casă” a fost continuat și în acest an, cu același nivel al cuantumului garanției de stat, în limita unui plafon total de garanții de 200 milioane euro, reprezentând diferența neutilizată la finele anului 2010 din plafonul de 1,7 miliarde euro alocat programului „Prima Casă” în anii 2009-2010.
Acest plafon a fost deja epuizat în proporție de 50%.
Plafonul de 200 de milioane de lei a fost împărțit în proporție de 80% de cinci bănci, respectiv BCR, BRD, Raiffeisen, Banca Românească și Alpha Bank.
Programul guvernamental „Prima Casă” a fost lansat în vara anului 2009, iar statul a garantat creditele destinate cumpărării unei locuințe de maxim 60.000 euro și, începând din 2010, în limita a 70.000 euro pentru locuințe cu lucrări încă neîncepute și de câte 75.000 euro pentru case noi cumpărate de persoane organizate în asociații.
Creditele acordate au o rată a dobânzii egală cu EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piața interbancară) la trei luni plus o marjă fixă de maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piața interbancară românească) la 3 luni plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include și nivelul total al comisioanelor percepute de finanțator.