Finanțare

Proiect internațional pentru punerea în valoare a Cetății Suceava – “Perlele medievale – Hotin, Soroca, Suceava”

Cetatea de Scaun a Sucevei a fost inclusă într-un amplu proiect transfrontalier de punere în valoare a cetăților medievale, prin care va fi promovată atât în țară, cât și peste hotare ca obiectiv turistic ce merită vizitat, dar și ca unic loc de desfășurare a unui festival medieval în această regiune istorică a României.
“Suntem invitați să facem parte dintr-un important proiect cultural, care își propune punerea în valoare a cetăților Hotin, Soroca și Suceava, în cadrul Programului Operațional Comun România – Ucraina- Republica Moldova 2007 – 2013. Proiectul «Perlele medievale – Hotin, Soroca, Suceava» își propune să promoveze toate cele trei cetăți, inclusiv prin evenimente comune. Bugetul municipiului Suceava în cadrul acestui proiect este de 119.350 de euro, din care 101.110 euro sunt fonduri nerambursabile oferite de Uniunea Europeană”, a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu.
O parte din costurile de organizare a Festivalului de Artă Medievală de anul viitor, la care vor fi invitați să participe partenerii din Soroca și Hotin, vor fi incluse în acest proiect.
Mai mult, pe lângă materialele de promovare a Cetății de Scaun, din fondurile puse la dispoziție vor fi achiziționate și costume în stil medieval, care vor fi utilizate atât în cadrul festivalului organizat anual, cât și la alte evenimente de punere în valoare a Cetății de Scaun a Sucevei.

Recomandări

Sara Tîrnoveanu confirmă din nou. A câștigat Grand Prix Junior la un prestigios festival internațional de muzică din Kosovo

Suceava Blues Festival „Fani Adumitroaie” revine între 3 și 5 iulie la Cetatea de Scaun cu artiști internaționali și acces gratuit

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei