Proiect: Femeile care au născut 3 sau mai mulți copii, până în 1990, s-ar putea pensiona mai devreme



Femeile care au realizat stagiul complet de cotizare și au născut, până în 1990, cel puțin 3 copii pe care i-au crescut până la vârsta de 10 ani ar putea să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare cu 1 an dacă au 3 copii sau cu 2 ani dacă au peste 4 copii, conform unui proiect depus la Senat, informează Mediafax.Proiectul de lege în acest sens a fost inițiat de senatorul PSD Trifor Belacurencu și se află în dezbatere la Senat.Potrivit proiectului de lege pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, reducerea vârstei de pensionare, în cazul femeilor care au născut cel puțin trei copii, până la data de 1 ianuarie 1990, pe care i-au crescut până la vârsta de zece ani, nu poate fi cumulată cu o alta, vârsta de pensionare redusă potrivit proiectului de lege amintit neputând fi mai mică de 55 de ani.



Recomandări

Cinci copii ucraineni s-au născut în refugiu, la Maternitatea Suceava, în prima lună a războiului declanșat de Rusia în Ucraina

Cinci copii ucraineni s-au născut în refugiu, la Maternitatea Suceava, în prima lună a războiului declanșat de Rusia în Ucraina

Cinci copii ucraineni s-au născut în refugiu, la Maternitatea Suceava, în prima lună a războiului declanșat de Rusia în Ucraina. Foto agora.md
Cinci copii ucraineni s-au născut în refugiu, la Maternitatea Suceava, în prima lună a războiului declanșat de Rusia în Ucraina. Foto agora.md

În acest an, în maternitatea din Suceava s-au născut cu peste 500 de copii mai mulți față de media anilor precedenți

În 2021, până la această dată, în Spitalul Județean de Urgență Suceava s-au născut prematur 380 de copii
În 2021, până la această dată, în Spitalul Județean de Urgență Suceava s-au născut prematur 380 de copii