Proiect de ordonanță privind înghețarea salariilor în sistemul bugetar



Guvernul a discutat în ședința de ieri un proiect de ordonanță de urgență prin care se propune înghețarea salariilor în sistemul bugetar, inclusiv pentru personalul din educație, au declarat agenției MEDIAFAX surse guvernamentale. Potrivit surselor citate, proiectul de ordonanță arată că actele normative care reglementează salarizarea și încadrarea categoriilor de personal din sectorul bugetar sunt aplicabile până la 30 aprilie 2009, și ținând cont de numeroasele categorii de persoane care fac obiectul acestor acte normative se impune promovarea în regim de urgență a unei ordonanțe de urgență, astfel încât acestea să poată fi aplicate în continuare, și în perioada 1 mai – 31 decembrie 2009.
„Aprobarea ordonanței reprezintă practic o procedură tehnică prin care acte normative care stabilesc nivelul actual de salarizare sunt prelungite ca valabilitate până la sfârșitul anului, interval în care Guvernul ar putea stabili cu sindicatele categoriile de salarii și procentul cu care acestea ar putea fi majorate la un moment dat. Este o procedură prin care se stabilește că actele normative respective nu pot intra în vigoare de la 1 mai în lipsa unei decizii finale privind majorarea salariilor”, au precizat sursele.
În document se mai arată că neadoptarea ordonanței de urgență ar conduce la un vid legislativ care ar afecta personalul din sectorul bugetar.
În aceste condiții, ordonanța prevede că actele normative privind salarizarea funcționarilor publici, personalului contractual din unitățile sanitare publice, din sistemul sanitar veterinar, precum și pentru personalul militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, inclusiv personalul civil din aceste instituții, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, judecătorii, procurorii și alte categorii din sistemul justiției, controlorii financiari din Curtea de Conturi și funcțiile didactice și didactice auxiliare se aplică și pentru perioada 1 mai – 31 decembrie 2009.
În urmă cu aproximativ o lună, Guvernul a intenționat să amâne creșterea salariilor în sistemul bugetar până la sfârșitul acestui an, interval în care să aprobe legea de salarizare unică în sistemul de stat și în care să ajungă la un acord cu sindicatele și patronatele.
Ulterior, guvernul a revenit asupra intenției și a decis ca majorarea salariilor să fie amânată numai cu o lună, până la finele lunii aprilie.
Sindicatele amenință cu proteste
Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Aurel Cornea, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, că măsura de înghețare a salariilor tuturor bugetarilor până la sfârșitul anului este încă o sfidare la adresa angajaților de la stat, profesorii urmând să decidă, mâine, acțiunile de protest.
„Guvernul nu-și respectă angajamentele luate, această ultimă măsură este încă o sfidare la adresa bugetarilor, a celor din învățământ, după încălcarea legii privind alocarea a 6 la sută din PIB pentru Educație, a legii de majorare a salariilor. Actualul Executiv dă dovadă de lipsă de profesionalism și vom sancționa această măsură printr-o serie de proteste”, a precizat Cornea.
Confederația „Cartel Alfa” decide, săptămâna viitoare, în cadrul Comitetului Confederal, acțiunile de protest, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, Bogdan Hossu.
„Înghețarea salariilor bugetarilor până la sfârșitul anului este încă o erodare a sectorului bugetar, unde sunt 1,3 milioane de lucrători activi, care împreună cu familiile lor reprezintă șase milioane de persoane. Se pune problema păstrării puterii de cumpărare. Noi înțelegem criza, adică o conservare a puterii de cumpărare, nu o diminuare a acesteia, ceea ce se va întâmpla odată cu înghețarea salariilor”, a spus președintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu.
Reprezentanții „Cartel Alfa” vor decide, săptămâna viitoare, care sunt acțiunile de protest pe care le vor organiza în perioada următoare, a precizat liderul sindical.