Constatări pompieri

Probleme majore privind securitatea la incendii în multe dintre cluburile și restaurantele din Suceava

Pagube de peste două milioane de euro, în incendiul de la Rozita
Pagube de peste două milioane de euro, în incendiul de la Rozita

Multe dintre restaurantele și cluburile din municipiul Suceava nu respectă normele privind măsurile de securitate împotriva incendiilor, în unele situații fiind vorba de probleme grave, legate de căile de acces insuficiente pentru evacuare. Constatarea aparține Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, iar problemele nu sunt de ieri, de azi.
Generalul de brigadă Ion Burlui, inspectorul-șef al ISU Suceava, susține că pompierii nu au ignorat aceste probleme și aduce ca argumente faptul că echipele de control au aplicat amenzi la multe dintre localurile care nu respectau normele PSI.
„La finele săptămânii trecute am avut un control planificat, la șapte localuri, din care am găsit deschise doar două. La ambele am aplicat amenzi, de 5.000 de lei fiecare”, a declarat generalul de brigadă.
El a subliniat că și alte restaurante din Suceava au fost amendate recent pentru nerespectarea normelor PSI.
Acesta a mai arătat că probleme deosebite legate de căile de evacuare sunt în clubul de la subsolul Casei de Cultură a Sindicatelor. O problemă care va trebui analizată în cazul Casei de Cultură este legată și de accesul în sala de spectacole, care în ultima perioadă s-a făcut printr-un singur loc, pe lângă scenă, intrarea principală fiind închisă.
Începând de astăzi, pompierii de la ISU, alături de reprezentanți ai altor șapte instituții de control, vor începe verificări amănunțite în cluburi, restaurante și baruri.
Echipele de control vor evalua situația fiecărui local în parte, vor aplica amenzi și vor trasa măsuri de remediere a deficiențelor constatate.
Problemele privind securitatea împotriva incendiilor ar trebui să fie tratate la modul cel mai serios la Suceava în condițiile în care în ultimii ani Bazarul, Centrul Comercial Rozita, un restaurant din zona Areni și fostul sediu al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au fost cuprinse de incendii puternice, care au lăsat dezastru în urmă. În toate cazurile, existau deficiențe pe linie de securitate PSI.

Recomandări

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță

Mobilizare impresionantă pentru stoparea transformării Casei de Cultură din Câmpulung în spații comerciale și reluarea activităților culturale

Casa de Cultură Câmpulung Moldovenesc - ilustrată ca spațiu de închiriat, în petiția Declic
Casa de Cultură Câmpulung Moldovenesc - ilustrată ca spațiu de închiriat, în petiția Declic

Deputatul USR Emanuel Ungureanu trage un semnal de alarmă cu privire la neglijența unor angajați ai Spitalului Județean Suceava

Emanuel Ungureanu a prezentat o fotografie cu doi angajați ai Spitalului Județean care traversează o trecere de pietoni îmbrăcați în echipament medical
Emanuel Ungureanu a prezentat o fotografie cu doi angajați ai Spitalului Județean care traversează o trecere de pietoni îmbrăcați în echipament medical