Modificările legislative privind acordarea subvențiilor în agricultură, introducerea cererii unice, atât pentru terenul agricol cât și pe cap de animal, scandalurile legate de licitațiile organizate pentru atribuirea de pășuni, numărul mai mare de documente necesare la dosarele prin care s-a cerut ajutorul financiar, și, nu în ultimul rând, blocarea softului central de procesare a cererilor, toate acestea au dus la pierderea de bani europeni ori la plăți care nu s-au făcut la timp. Banii pierduți sunt o pierdere imensă pentru fermierii direct afectați, iar pentru unii dintre ei aceasta poate fi o lovitură egală cu falimentul.
Licitarea pășunilor și adeverințele de la primării, două probleme care au dus la pierderea de subvenții
Una dintre problemele mari este legată de suprafețele de pășune pentru care primăriile au organizat licitații, pentru a le atribui unor asociații, conform actualei legislații. Cum multe dintre licitații au fost anulate ori sunt contestate în instanță, subvențiile europene pentru respectivele suprafețe sunt blocate. Șcheia este una dintre comunele în care această problemă este foarte complicată, iar crescătorii de animale se plâng că, din cauza lipsei de organizare de la nivelul conducerii primăriei, toți fermierii au de suferit.
Directorul executiv al APIA Suceava, Iacob Caciur, a declarat că acolo unde contractele de concesiune sunt atacate în instanță, iar procesele sunt pe rol, subvențiile pe teren nu au cum fi aprobate și virate.
O altă problemă este legată de cultivatorii de teren care nu au obținut, din varii motive, adeverințele emise de primăriile de care aparțin, privind terenurile pe care le lucrează.
Iacob Caciur a arătat că la acest capitol probleme deosebite au fost la Salcea, unde autoritatea locală nu a emis adeverințe decât pentru proprietarii terenurilor, nu și pentru cei care fac agricultură cu terenuri deținute sub alte forme.
„Noi ne-am exprimat punctul de vedere, acele adeverințe trebuiau emise, însă noi nu putem impune emiterea lor. Cei care nu au putut depune dosarele din cauza lipsei adeverințelor se pot adresa instanțelor de judecată”, a explicat Iacob Caciur.
Subvențiile în avans au fost încasate în funcție de norocul fiecărui fermier în parte
O altă problemă care afectează mii de fermieri din județ, dar care din fericire este doar una temporară, este legată de avansurile la plata unică pe suprafață, de 53 de euro la hectar, pe care beneficiarii trebuiau să îi primească în lunile noiembrie și decembrie 2015.
Din cauza unor probleme la softul central de procesare a dosarelor, funcționarii APIA au trebuit să procese manual dosarele. Așa se face că în cazul a 31.000 dintre beneficiari dosarele au fost procesate manual, iar aceștia au încasat avansul de 53 de euro la hectar, în timp ce restul, până la 48.000, nu au primit nici un euro, urmând a încasa întreaga sumă într-o singură tranșă, în acest an.
„Nu a existat nici un favoritism, dosarele s-au lucrat în ordinea în care s-au aflat pe masa de lucru. Oamenii trebuie să înțeleagă că nu vor pierde nici un ban, cei care nu au încasat avansul vor primi întreaga sumă într-o singură tranșă”, a declarat Iacob Caciur. Bineînțeles că nu toți fermierii sunt de aceeași părere, în sensul că o parte dintre cei care nu au primit banii se bazau pe acele sume în avans, pentru a suporta mai ușor cheltuielile pe care le au în această perioadă.
Referitor la data la care se vor achita în totalitate subvențiile pe teren (suma totală pentru cei care nu au primit avansul, respectivul restul de bani pentru cei care au încasat deja câte 53 de euro avans), directorul APIA Suceava nu a putut da un răspuns exact. Cert este doar că banii trebuie virați în conturi cel târziu până pe data de 30 iunie 2016. În anii anteriori banii au fost virați însă mai repede, iar agricultorii speră ca lucrurile să stea la fel și în 2016.






