Primul caz din România de gripă cu noul virus, identificat la o femeie din București



Primul caz din România de gripă cu noul virus a fost identificat la o femeie din București, revenită recent din SUA, în 23 mai, aceasta fiind internată la Institutul „Matei Balș” din Capitală.
Femeia, de 30 de ani, din București, a venit din SUA, cu doi copii minori.
Ministrul Sănătății, Ion Bazac, a declarat că, marți, femeia, având febră, s-a prezentat la „Matei Balș”, unde i-au fost recoltate probe. Miercuri, a fost confirmată infecția cu virusul nou gripal.
Totodată, membrii familiei sunt izolați la „Matei Balș”, fiindu-le recoltate și lor probe.
Starea de sănătate a femeii este bună și se află sub tratament medicamentos, ministrul apreciind că acesta „va rezolva problema”.
„Noi considerăm acest caz suspect, am trimis analizele spre confirmare finală la Londra, deși el a fost confirmat în România cu testele uzuale”, a declarat ministrul Bazac care a precizat că, de miercuri, România figurează, oficial, pe lista țărilor în care virusul A H1N1 este confirmat.
Acesta a adăugat că analizele au fost trimise la Londra pentru că această procedură este obligatorie, însă 99%, virusul este confirmat.
Bazac a spus că a intrat în funcțiune sistemul de alarmă, pentru a fi identificate toate persoanele cu care femeia a intrat în contact în România, dar și pe traseul spre țară.
Bazac a declarat că a fost solicitat sprijinul Ambasadei SUA pentru a identifica persoanele cu care femeia a intrat în contact.
Institutul Matei Blaș este pregătit pentru a face față acestui caz, a spus Bazac.
De-a lungul timpului, de la apariția primelor cazuri în lume cu noul virus gripal au existat în România 66 de suspiciuni, dar nu au fost făcute publice, fiind așteptată ancheta finală.