Preocupare

Primarul Sucevei vrea să redea Seminarului Teologic Liceal “Mitropolit Dosoftei” personalitatea juridică

Seminarului Teologic Liceal “Mitropolit Dosoftei” ar putea redobândi chiar de luna aceasta personalitatea juridică, după ce anul trecut, la finele lunii august, a fost desființat ca centru bugetar de sine stătător și a devenit o simplă secție în cadrul Colegiului Național “Ștefan cel Mare” Suceava.
Decizia a fost luată de Consiliul Local Suceava ca urmare a unei adrese înaintate de Inspectoratul Școlar Județean, prin care atrăgea atenția asupra faptului că această unitate de învățământ nu se încadrează în prevederile Legii Educației, prin care unitățile de învățământ de stat au personalitate juridică dacă se organizează și funcționează cu minim 300 de elevi, în vreme ce Seminarul Teologic avea un efectiv de numai 192 de elevi.
Acum, municipalitatea suceveană se străduiește să redea Seminarului Teologic Liceal “Mitropolit Dosoftei” statutul de centru bugetar, care implică o serie de avantaje atât economice, prin gestionarea proprie a fondurilor puse la dispoziție, cât și la nivel educațional.
“Mi se pare corect ca Seminarului Teologic, care are un profil unic, să fie de sine stătător și să aibă personalitate juridică, așa cum au și alte seminarii teologice din țară, precum cele de la Giurgiu, Neamț, Baia Mare. Voi merge la București, să am o discuție în acest sens cu ministrul Educației, Daniel Funeriu”, a declarat ieri, primarul Sucevei, Ion Lungu.
Un prim pas pentru realizarea acestui deziderat a fost făcut prin transmiterea unui document oficial către Inspectoratul Școlar Județean Suceava, pentru confirmarea centrelor bugetare în 2012, iar într-o anexă a acestui document s-a propus ca Seminarului Teologic Liceal “Mitropolit Dosoftei” să aibă personalitate juridică și să fie scos din subordinea Colegiului Național “Ștefan cel Mare” Suceava.

Recomandări

Consiliul Județean se alătură proiectului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și alocă 6 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Seminarul Teologic

Festivitatea de premiere a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”, ediția a IV-a

Chip de ierarh și părinte duhovnicesc: evocare la șase ani de la mutarea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează un colocviu istoric dedicat Fondului religionar ortodox român din Bucovina