Primarul municipiului Rădăuți, trimis în judecată

Primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean
Primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au dispus la data de 29 ianuarie trimiterea în judecată a primarului municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.În fapt, s-a reținut că, începând cu luna iulie 2012, Olărean nu și-a îndeplinit, cu știință, unele atribuții de serviciu, respectiv nu a propus Consiliului Local al municipiului Rădăuți să constate „încetarea de drept a mandatului de consilier al părții vătămate Nistor Tătar, nu a semnat referatul constatator întocmit de Secretarul Municipiului Rădăuți și nu a inițiat un proiect de hotărâre prin care să se ia act de situația apărută și să se declare vacant locul consilierului care și-a dat demisia, deși avea obligația să-l includă pe ordinea de zi supusă dezbaterilor pentru prima ședință ordinară convocată”.Prin neîndeplinirea acestor atribuții, Olărean este acuzat că a cauzat o vătămare intereselor legale ale lui Simion Sticleț, „concretizată în dreptul acestuia de a îndeplini o funcție de autoritate publică și de a-și exercita mandatul încredințat în urma votului liber exprimat de membrii colectivității locale”.„Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare instanței de judecată, respectiv Judecătoria Rădăuți”, se mai precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Recomandări

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro