Solicitare

Primarul de Câmpulung cere sprijinul președintelui CJ pentru finalizarea pârtiei de schi

Mihăiță Negură: ”Vă rog să ne ajutați să primim fondurile pentru a finaliza această investiție”
Mihăiță Negură: ”Vă rog să ne ajutați să primim fondurile pentru a finaliza această investiție”

Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a cerut sprijinul președintelui Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, în vederea obținerii banilor necesari pentru finalizarea pârtiei de schi. Negură i-a înmânat ieri șefului administrației județene un dosar complet în legătură cu investiția în pârtia de schi pentru a-l ajuta în demersurile sale la Ministerul Turismului, instituție care ar putea aloca fondurile necesare.
Negură a arătat că pârtia de schi este o investiție extrem de importantă pentru municipiul Câmpulung Moldovenesc, care ar conduce la crearea de locuri de muncă, asta în condițiile în care toți agenții economici semnificativi din stațiunea turistică și-au închis porțile. ”Singura investiție de viitor este în turism”, a precizat primarul.
El a subliniat că lucrările la pârtia de schi au fost executate în proporție de 81%. ”Vă rog să ne ajutați pentru ca în discuțiile pe care le veți purta la Ministerul Turismului să primim fondurile pentru a finaliza această investiție extraordinar de importantă pentru municipiul Câmpulung Moldovenesc, dar și pentru întreaga Moldovă”, i-a spus Negură șefului administrației județene.
Pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc care se construiește pe versantul nordic al masivului Rarău este o investiție de 20 de milioane de euro.

Recomandări

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea parcurilor Mihai Eminescu și Ion Creangă

Primarul din Liteni anunță că noul Centru Cultural al orașului, cu o sală de 400 de locuri, va fi finalizat în această toamnă

Primarul Tomiță Onsii spune că noul Centru Cultural din Liteni va fi finalizat în această toamnă
Primarul Tomiță Onsii spune că noul Centru Cultural din Liteni va fi finalizat în această toamnă