Rădăuți

Primarul Aurel Olărean contestă bugetul aprobat de Consiliul Local

Aurel Olărean : „Vă solicit, domnule prefect, să formulați acțiune în instanța de Contencios Administrativ pentru suspendarea și apoi anularea HCL nr.15/2012”
Aurel Olărean : „Vă solicit, domnule prefect, să formulați acțiune în instanța de Contencios Administrativ pentru suspendarea și apoi anularea HCL nr.15/2012”

Primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, contestă, într-o petiție adresată prefectului de Suceava, Hotărârea de Consiliu Local nr. 15/2012, privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2012, a listei de investiții și repartizarea excedentului bugetar al anului 2011.
Șeful executivului arată că, în conformitate cu prevederile Legii 273/2006 privind finanțele publice locale, ordonatorii de credite au obligația ca în execuția bugetelor prevăzute să asigure achitarea plăților restante. Olărean a precizat: „Ordonatorii de credite pot face noi angajamente legale, în limita prevederilor bugetare aprobate numai după stingerea plăților restante înregistrate la finele anului anterior, cu excepția angajamentelor noi pentru proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile”.
Olărean: „Vă solicit să formulați acțiune în instanța de Contencios Administrativ”
Primarul rădăuțean spune că deliberativul local nu a ținut cont de această prevedere, în sensul că în proiectul de buget, prevăzuse suma de 907.000 de lei, pentru amenajare drum ocolitor pentru zona nord-est etapa I, lucrare finalizată, și pentru care Consiliul Local a aprobat doar 200.000 de lei. La capitolul „Învățământ – active nefinanciare, punctul 3.3. Școala Generală Nr. 2 – Grădiniță – lucrări construcții grădiniță, a fost aprobată suma de 200.000 de lei, în condițiile în care această investiție a fost contractată și executată de Inspectoratul Școlar Județean Suceava fără să existe vreun protocol de predare-primire a acestei construcții nefinalizate”, se arată în documentul adresat prefectului Sorin Arcadie Popescu.
Este contestată și suma de 144.499 de lei pentru lucrări de întreținere și reparații străzi și trotuare modernizate, pe care Consiliul Local a refuzat să o prindă în buget, în condițiile în care există o hotărâre judecătorească pe această temă.
O altă nemulțumire a primarului Olărean se leagă de reabilitarea parcului zoo, investiție finanțată de Ministerul Mediului, pentru care primăria trebuia să participe cu o cotă susținere de 25%. Mai exact, deliberativul local nu a aprobat 149.000 de lei, existând riscul ca ministerul să solicite sumele cu care a finanțat lucrările. Din aceleași motive, pe lista trimisă prefectului mai este consemnată imposibilitatea derulării proiectului „Tezaure etnoistorice bucovinene”, apoi reducerea la mai puțin de jumătate a sumei prevăzute pentru capitolul cheltuieli materiale din Autorități excutive, la fel și cazul Spitalului Municipal Rădăuți. „Față de cele prezentate vă solicit, domnule prefect, să formulați acțiune în instanța de Contencios Administrativ pentru suspendarea și apoi anularea HCL nr.15/2012”, se arată la finalul petiției semnate de primarul Aurel Olărean.

Recomandări

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luța, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare
Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu consideră că bugetul de stat pentru 2026 înseamnă condamnarea la sărăcie a comunităților locale

Județul Suceava ar urma să primească cea mai mare sumă din țară, de aproape 220 de milioane de lei, pentru echilibrarea bugetelor locale pentru 2026

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, susține că decizia Guvernului de majorare a taxelor locale a avut un efect invers, cu încasări mai mici la bugetul local