Ministrul Administrației și Internelor, Dan Nica, a prezentat, miercuri, propunerile de uniformă pentru Poliția Locală, care vor avea semnul distinctiv pe piept, de licitațiile privind confecționarea acestora urmând să se ocupe primăriile. Nica a precizat că decizia în cazul tipului de uniformă care va fi purtat de angajații de la Poliția Locală va fi luată după consultarea reprezentanților autorităților locale.
Primăriile sunt abilitate să se ocupe de organizarea licitațiilor și confecționarea acestor uniforme, a menționat Dan Nica.
Ministrul Internelor a mai spus că toate cadrele Poliției Locale vor participa la cursuri de pregătire, pentru a avea cunoștințele necesare în domeniile de ordine publică, rutieră, mediu, construcții, așa cum și Poliția Națională organizează, începând din acest an, cursuri de pregătire pentru angajați.
El a precizat că vor fi detașați polițiști de la Poliția Națională pentru a-i instrui pe cei de la Poliția Locală, arătând că a primit propuneri de la primari în acest sens.
Ministrul Administrației și Internelor a prezentat și noile uniforme pentru Poliția Națională, Poliția de Frontieră, Pompieri, Aparatul Central, Oficiul Român de Imigrări și din structurile care eliberează actele de identitate.
Dan Nica a subliniat că nu vor exista decât două tipuri de uniforme, cea a Poliției Locale și cea a Poliției Naționale.
Angajații din structurile Ministerului de Interne vor avea același tip de uniformă, similară cu cea a poliției germane, de culoare albastră, singura diferență fiind gradul de pe umăr și însemnele de pe mână, a spus Dan Nica.
Ministrul a menționat că fiecare angajat va suporta costul uniformei din banii alocați pentru echipamente, adică 2.000 de lei pe an. El a spus că dorește ca aceste uniforme să fie purtate de angajați începând cu 1 iunie, fiind în proces de consultare cu Poliția Națională.
Poliția locală va integra compartimentele din aparatul de specialitate al primarului cu atribuții în inspecția în construcții, apărarea proprietății publice și private, combaterea infracțiunilor, comerțul, protecția mediului și evidența persoanelor, urmând însă să aibă competențe și în ceea ce privește circulația pe drumurile publice.
„Vor exista două poliții, cea locală și cea națională. Actuala Poliție Comunitară va dispărea și va fi integrată în Poliția Locală”, declara, duminică, ministrul Internelor, la finalul ședinței de Guvern în care a fost aprobat proiectul de lege privind înființarea Poliției Locale.
Noua structură va sprijini serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor în activitatea pe teren și va putea include, prin detașare, polițiști din unitățile teritoriale ale Poliției Române.
„La ora actuală este o confuzie mare între diversele structuri polițienești, indiferent că sunt din poliția națională sau lucrează prin alte zone, ceea ce face ca și omul, în momentul în care apelează la un polițist, să nu știe exact cu cine stă de vorbă. Poliția locală va avea o uniformă diferită de poliția națională, tocmai pentru ca să poată să fie identificați și să poată mai ușor să se prezinte în fața oamenilor, să știe fiecare când vine în control că are dreptul, că este polițist local”, preciza Nica.
Poliția locală va fi formată din funcționari publici și personal contractual, iar atribuțiile din domeniul circulației publice și ordinii publice vor fi exercitate exclusiv de către funcționari publici.
Întrebat dacă, din 2010, serviciile de ordine publică vor fi în subordinea primarului, iar poliția locală va dirija circulația în București, ministrul de Interne a arătat că acele elemente care țin de ordinea și siguranța publică transferate la Poliția Locală vor fi în subordinea fiecărui primar.
Poliția Locală va avea atribuții legate și de circulația autovehiculelor cu gabarit depășit, iar Poliția Națională va avea competențe în circulația rutieră, dar referitoare cu precădere la drumurile naționale, autostrăzi și cercetarea accidentelor.
Unele dintre secțiile Brigăzii de Poliție Rutieră București vor fi trecute la Poliția Locală.